La benzinăria Mol se fură

Septembrie 4, 2009 at 10:26 am (masina, na românia) (, , , , )

Îmi place să fiu servit. Dacă merg la benzinărie, prefer să fie un angajat acolo care se ocupă să desfacă bușonul, să toarne benzina, să îl închidă.

În caz că sunt eu neîndemânatic sau sunt îmbrăcat mai bine, pregătit pentru o întâlnire, un interviu, orice, nu vreau să pun mâna să miros după aceea a benzină pe unde mă duc. Puține benzinării mai au asemenea angajați, majoritatea sunt cu autoservire, fapt care mă enervează.

La benzinăriile Mol mai găsești așa ceva.

Nu îmi place să merg cu rezervorul către gol, și se cam apropia. Computerul de bord îmi zice ca mai pot face 195 km cu benzina existentă, ceea ce cu un consum de 6%  cât îmi indica pe ultimele mii de km înseamnă undeva la 12 litri de benzină. Cer plinul, omul toarnă până se aude țăcănitura specifică. Mă uit pe pompă, 120 de lei, în regulă. Omul mai strânge o dată de mâner și continuă să țină apăsat, până la 166 lei.

După țăcănitură a mai turnat de 46 lei? Da! Nu am ce să fac, plătesc, pe bon scrie clar: 42 litri. Cu 12 litri existenti, 54 în total. Dar rezervorul meu e de 45 l.

Sunt destul de sigur că au o metodă de a fura în benzinăria Mol, pentru că e imposibil să treacă peste capacitatea rezervorului cu 9 litri.

Anunțuri

Legătură permanentă 5 comentarii

Educaţie greşită

Mai 26, 2009 at 1:19 pm (idei) (, , , , , , , , , , , )

Cred că am fost educat greşit. Am fost minţit, manipulat, format într-o direcţie greşită. Totul e atât de adânc în mine încât nu ştiu dacă o să pot să schimb vreodată. Mintea mi-a fost impregnată cu concepte generale de bine atunci când vârsta nu îmi permitea să procesez, ci doar asimilam.

E bine să fi cuminte, e bine să munceşti, să fi liniştit, să nu te cerţi cu nimeni, să nu vrei să ieşi în evidenţă, să fi serios, să respecţi pe cei din jurul tău, să duci la îndeplinire totdeauna ceea ce zici. În schimb, toţi ceilalţi erau absolviţi de responsabilitate: dacă cineva minte, fură, nu respectă pe nimeni, nu lucrează, face chestii rele în general, să nu mă iau după ei, că o să le fie rău în viitor, or să ajungă nimeni-pe-stradă, sau poate chiar în puşcării.

Ei, am crescut puţin şi văd la televizor oameni realizaţi: politicieni, directori sau altele, dar toţi cu aceleşi caracteristici comune: ei se consideră în centrul universului, ei sunt cei mai buni, nu respectă pe nimeni, îi consideră pe toţi ceilalţi proşti, mint cu neruşinare, fură şi apoi consideră normal să fie apreciaţi şi respectaţi, pe scurt, oameni fără pic de caracter. Ei sunt cei care conduc, cei care dau direcţii şi directive. Sunt invidiaţi, respectaţi, apreciaţi, consideraţi oameni cu capacităti deosebite pentru că au avut la un moment dat o oportunitate de care au profitat de a fura, de a înşela imens, de a se îmbogăţi peste noapte pe nedrept, necuvenit, pe spatele celor mulţi.

În schimb, cei care nu deţin proprietăţi şi nu se expun ca fiind bogaţi ce afişează podoabe luxoase sunt văzuţi ca rataţi, neadaptaţi, care nu merită nici o apreciere, indiferent de cât de cinstiţi, buni, corecţi sunt.

Mă întreb: oare ce e bine? Să fi în felul în care au vrut părinţii tăi să fi? Sau cum te vrea lumea de acum?

Un semifilozof mi-ar răspunde: fi cum vrei tu să fi, dar oare ce înseamnă asta? Care e partea pe care o vreau eu cu adevărat şi care e partea impusă în mentalul meu în copilărie?

Legătură permanentă 1 comentariu