Librăria cu rockeri

August 3, 2009 at 3:36 pm (de zi cu zi) (, , , )

Aud în librărie taifasul între vânzătoare și un client.

– Ați văzut nebunii care au venit la concert? Îmbrăcați în negru, cu cizme negre, acum, vara. Și cu motociclete. Te ia frica..
– Au venit atâta drum pentru urâții ăia
– Așa cum îi vedeam noi, vopsiți, cu lanțuri, cu cercei în nas, au intrat aici la librărie. M-am și speriat. Am avut vânzări într-o zi cât într-o săptămână. Așa urâți cum îi vedem noi, citesc. Dacă și ei citesc, înseamnă că mai e speranță pentru generația nouă.

Anunțuri

Legătură permanentă 3 comentarii

Carte din colecţia Adevărul

Martie 20, 2009 at 3:46 pm (de zi cu zi, na românia) (, , , )

Urc în taxi şi văd pe bancheta din dreapta o carte din colecţia sus numită. Dacă nu şti despre ce e vorba, pe scut: în fiecare joi, ziarul Adevarul se vinde împreună cu o carte, la un preţ foarte mic.

Trec peste bucuria de moment (omul e taximetrist, dar citeşte în timp ce aşteaptă apariţia unei oportunităţi de lucru mai bune) şi îmi aduc aminte în cate zile de joi am întrebat eu pe la diverse chioşcuri de ziare:

– Aveţi adevărul cu carte?
– Nu

Deci, îl întreb unde a reuşit  să găseasca ziarul cu carte, că eu n-am gasit.
– Nici n-o să găseşti
-…? De ce?

– Pentru că nu ţi-o dă nimeni. Nici eu nu ţi-aş da-o.
– … ? (doar pauză de uimire, după care omul îmi povesteşte)
Am şi eu un chioşc, acolo vinde nevasta. Dar sunt din-aştia care nu i-ai văzut în viaţa ta şi cer direct cartea. Păi tu i-ai da-o?
Fiecare mai avem cunoştinţe, fiecare vrea o carte. Mergi undeva, ai o atenţie. De obicei sunt rezervate cam toate, pentru cutare, pentru cutare. Poate rămân 2-3 carţi. Şi atunci le dai unuia pe care îl vezi prima dată? Dacă îl cunoşti pe om, şti că ia ziarul în fiecare zi de la tine, ţi-e ruşine să nu ii dai, dacă o ai. Dar dacă nu l-ai mai văzut? N-am.

Poţi să îl contrazici?

Legătură permanentă Lasă un comentariu