Zile libere de la stat pe 2010

Ianuarie 6, 2010 at 5:19 pm (de zi cu zi) (, , , )

1 ianuarie (da, a trecut deja)
5 aprilie (de paşti)
24 mai (rusalii)
1 decembrie (ziua naţională)

Ar mai fi fost 2 ianuarie, 1 mai, 15 august, 25 decembrie dar sunt sâmbata sau duminica.

Pentru 2009, aici

Anunțuri

Legătură permanentă 1 comentariu

Șoferii sunt diferiți

August 4, 2009 at 2:06 pm (de ce, de zi cu zi) (, )

Unora le place să depășască. Nu pentru a ajunge mai devreme la destinație, ci doar pentru plăcerea de a depăși. Pățesc de multe ori să fiu depășit de câte un șofer de genul ăsta, pentru ca apoi, când drumul e liber, să își limiteze viteza eventual la sub 90 km/h. Și parcă genul ăsta de oameni fac doar în contră parcă: după ce depășesc mențin viteza mică, dar numai pe porțiunea în care vin mașini din contrasens, astfel încât nu pot fi depășiți.

În localitate cam încerc să mențin viteza în jur de 60 km/h. Dar în afară merg cât de repede permite drumul.
Ei nu: simt nevoia să fie în față, depășesc periculos chiar din coloană, doar pentru a ajunge câțiva metri mai în față. În localitate ajung poate chiar la 100km/h, apoi reduc sub limita

Oare de unde e nevoia asta de a depăși? E oare pentru a demonstra că sunt mai buni? Simt că iau parte la o întrecere, la un concurs?

Pentru mine condusul e activitatea necesară ca să ajungi din punctul A în punctul B. Atât.
Pentru ei e o întrecere pentru dominația șoselei.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Librăria cu rockeri

August 3, 2009 at 3:36 pm (de zi cu zi) (, , , )

Aud în librărie taifasul între vânzătoare și un client.

– Ați văzut nebunii care au venit la concert? Îmbrăcați în negru, cu cizme negre, acum, vara. Și cu motociclete. Te ia frica..
– Au venit atâta drum pentru urâții ăia
– Așa cum îi vedeam noi, vopsiți, cu lanțuri, cu cercei în nas, au intrat aici la librărie. M-am și speriat. Am avut vânzări într-o zi cât într-o săptămână. Așa urâți cum îi vedem noi, citesc. Dacă și ei citesc, înseamnă că mai e speranță pentru generația nouă.

Legătură permanentă 3 comentarii

Doar ochii

Iulie 21, 2009 at 1:21 pm (de ce, de zi cu zi, idei) (, , , , )

Mă uit în oglindă și mă sperii: ochi îmi sunt umflați, parcă vor să iasă din orbite. Imediat sub ochi am niște umflături negre imense, parcă ar fi două pungi cu apă tulbure. Ochii îmi sunt traversați de nenumărate firișoare roșii subțiri. Țin minte că prima dată când am văzut așa o venișoară am vrut să fug la urgențe. Acum sunt așa multe încât nu le mai dau importanță. E clar: sunt obosiți .

Mă gândesc așa: oare e firească meseria pe care mi-am ales-o, căci presupune efort susținut continuu din partea ochilor, pe când restul tuturor părților componente ale organismului meu sunt neglijate, uitate în repaos. Simt că doar ochii muncesc pentru a susține existența întregului corp.

Cred că aș fi mult mai odihnit dacă aș munci folosind-mi doar membrele, mâinile și picioarele, chiar dacă efortul fizic ar fi extenuant.

Legătură permanentă 1 comentariu

Viața e faină. O ratez?

Iulie 20, 2009 at 3:53 pm (de zi cu zi, idei) (, , , , , , )

Plec două ore de la serviciu, să mai iau o gură de aer. Știu că nu e aer curat, doar e din oraș, dar parcă n-am mai văzut lumina zilei de așa mult timp. Toată lumea mi se plânge că e caniculă, că sunt niște călduri care te răpun, dar eu nu le-am văzut. Când merg la serviu e răcoare că e de dimineață, seara când mă îndrept către casă e cald dar nu copleșitor.

Nici măcar de caniculă nu am parte.
Deci, doar de dorul de mai vedea și alți oameni decât colegii de birou, mă plimb aiurea pe străzi.

Ce să vezi? Soare, căldură, lumina mă orbea, agitație. Deși oamenii mergeau parcă haotic, în toate direcțiile, păreau liniștiți, nestresați, nu erau cu capul plecat. Tinerii glumesc, râd zgomotos, studentele își plimbă fustele scurte și colorate prin fața mea. Feerie.
Mă întorc la serviciu, biroul e răcoros dar numai acum observ că geamurile au folie de protecție solară. Deci lumina din interior are altă intensitate, de asta mă simt orbit de fiecare dată când ies afară. Pe geam văd curtea unui vecin: și-a montat o piscină și se bălăcește. Se rotește de pe o parte pe alta prin apă, se bucură de căldura soarelui și de răcoarea apei.

Îl invidiez așa de mult. Eu n-am mai avut momente de relaxare totală de foarte mult timp. Chiar și în ultimul concediu am fost doar în grabă și agitație: să văd cât mai multe obiective turistice. Nu mă plâng că n-ar fi meritat, din contră, dar starea de fapt e că nu m-am relaxat de mult timp. Nu mai șțiu decât serviciu. Atât.

Oare nu asta e vârsta la care ar trebui să mă distrez, să experimentez de toate, în loc să fiu izolat într-un birou? Merită sacrificiu doar pentru bani? Dacă nu acum, oare când o să fiu liber?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cu câinele prin parc

Iulie 13, 2009 at 10:47 am (de zi cu zi) (, , )

Oamenii chiar fac chestia asta: eu un câine legat, ei fiind legaţi la capătul celălalt al sforii, şi se plimbă aşa cu el ici-colo.

De câte ori văd aşa un exemplar, stau şi mă întreb: cine e stăpânul? Unde vrea câinele să meargă, stăpânul trebuie să îl urmeze; nu poate să între într-un magazin, nu poate merge printre oameni, trebuie să se rezume la alei şi parcuri. Să mai menţionez şi cazul extrem: când stăpânul se uită neputincios cum câinele îşi face nevoile. Asta e cel mai distractiv: omul pare cea mai josnică slugă, mai ales în ţări mai ..civilizate, în care trebuie să şi strângă după animal.

Cu câinele în lesă, ca om, eşti practic legat: ritmul şi direcţia de mers e undeva o medie între ce vrei tu şi ce vrea animalul, nu ai cum să faci exact ce vrei tu.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Ce urmează?

Iulie 9, 2009 at 9:13 am (de ce, de zi cu zi, nervi) (, , )

Mi-e clar că nici firma la care sunt acum nu poate să mă ţină pe termen lung. M-am lămurit şi din păcate cred că decizia e irevocabilă. Oricât de mult mi-a plăcut echipa, colegii de aici, sunt sigur că situaţia nu o să se schimbe în bine.

De-a lungul timpului am văzut cât de puţin importanţi sunt oamenii pentru firma asta, orientată pur spre profit, fără gândire pe termen lung. Acum o percep ca pe o firmă de mercenari: se angajază oameni pe salarii destul de bune care să producă direct, oamni care sunt exploataţi la maxim,staorşi până la extenuare. Ore suplimentare grămadă neplătite, prime diminuate nejustificat, lipsa oricărui respect faţă de angajat şi viaţa lui personală. Indiferent cât de bune ar fi rezultatele muncii, nimeni nu se poate aştepta la o premiere sau măcar o felicitare. În schimb, orice greşală e grav sancţionată.

Trebuie să văd cum e în altă parte, într-o firmă în care angajaţii sunt respectaţi, trataţi ca oameni.

Legătură permanentă 1 comentariu

Procrastination is a disease

Iulie 8, 2009 at 8:22 am (de zi cu zi, idei, vointa) (, , , , , )

Nu ştiu dacă există o traducere exactă pentru cuvîntul procrastination, dar o explicaţie edificatoare este aici.

O formulare românească e „a lăsa de pe o zi pe alta”. Mi se întâmplă de foarte multe ori şi am ajuns să consider că e o afecţiune, o boală. Se manifestă în multe direcţii şi mă deranjază chiar şi pe mine deşi aparent ar părea liniştitoare.

Când am de lucru ceva uşor, dar ştiu că am destul de mult timp la dispoziţie, amân până în ultimul moment posibil să mă apuc de  treabă. Când am ceva mai greu de lucru, mă apuc, dar nu pot să stau concentrat. Mai citesc o ştire, un ziar, un blog, o glumă, iau cât pot de multe pauze, lucrez intermitent, mă concentrez câteva minute, mă relaxez alte câteva.

Am încercat să fac întâi ce am de făcut, în timp util, eventual mai repede decât ar trebui, şi în restul timpului să ma relaxez şi să mă distrez. Tocmai pentru că nu am reuşit, spun că delăsarea e o boală. Pentru că e incontrolabilă. Ştiu că voinţa învinge orice, totuşi nu reuşesc să îmi impun regula „întâi munca, apoi distracţia.”

Cum să fac?

Legătură permanentă 1 comentariu

Tramp Travel

Iulie 7, 2009 at 2:02 pm (de zi cu zi) (, , )

Aşa se numeşte o agenţie de turism care funcţioanează în România. În primul rând, numele e ciudat, îmi pare destul de obsecen. Ştiu că „tramp” are mai multe semnificaţii, una dintre ele fiind aceea de călător, dar alta e cea de prostituată. Acestea fiind spuse, eu cu greu aş fi convins să îmi numesc aşa agenţia de turism, dacă ar fi să îmi deschid una. Un nume mai potrivit, mai românesc, ar fi fost „La traseista”; cum ar suna?

Mai mult ca să mă adăpostesc de ploaie, intru la o agenţia TrampTravel şi întreb de o ofertă. Îmi explică ce îmi explică, dar până la urmă îmi spune să intru pe un site, că acolo găsesc orice detalii. Ok, îi cer adresa site-ului şi ea îmi scrie pe o foaie: http://www.fibula.ro.

De abia m-am abţinut să nu pufnesc în râs acolo: agenţia se numeşte Tramp travel şi site-ul e ” fi bulă punct ro ” ?

Legătură permanentă 1 comentariu

Bătrânul care trece strada

Iulie 6, 2009 at 9:02 pm (de zi cu zi, vointa) (, , )

Are probabil peste 80 de ani. Îl văd în fiecare zi de la geamul biroului. Nu are baston, ci un întreg dispozitiv cu 4 picioare pe care se sprijină. Are trupul atât de slăbit încât picioarele nu îl mai duc. Dar, cu picioarele pe pământ și măinile pe micul sprijin de metal reușește să se deplaseze. Mă fascinează când văd răbdarea, liniștea, mulțumirea cu care străbate 30 de metri în 10 minute. Îl admir sincer pentru că sunt conștient că pentru el e un efort imens, dar pe care îl face totuși. Probabil se gândește că dacă ar sta imobilizat ar fi același lucru cu a fi mort. Dar el alege să se ridice, să meargă, să lupte. Ține de viață.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Next page »