Geoagiu arată tot mai bine

August 4, 2009 at 7:12 am (calatorii) (, , , , , )

Am fost din nou la Geoagiu.

Față de ce știam de anul trecut, acum e mai bine: prețul biletului de intrare e 15 lei; teoretic nu ai voie să intri cu mâncare sau băutură din afară, dar poți să intri și să ieși din complexul ștrandului de câte ori vrei, ești ștampilat pe mână pentru a nu plăti din nou bilet. Prețurile de la restaurante sunt foarte bune, mai mici decât la orice restaurant din Sibiu (cea mai scumpă pizza era 14 lei). Dacă ești cu mașina, recomandabil e să ajungi de dimineață, ca să găsești loc de parcare (5 lei).

Ștrandul e mai aranjat, a fost curățată și curtea din spate, deci mai mult loc pentru întins rogojini. Mocheta e întinsă pe spații mai mari acum, plus că a apărut și o trambulină nouă, cu trei nivele.

Chiar în spatele ștrandului e un site arheologic îngrădit, dar cu acces liber. Probabil a fost îngrădit ca să nu doarmă  cei fără locuințe, sau ca să nu campeze turiștii. E vorba de niște foste băi termale romane, făcute într-un soi de peșteră, dar amenajat, cu canale, bazine. Interesant. Site-ul era acolo și mai demult, îl văzusem ca fiind o groapă de gunoi. Acum e frumos amenajat.

Era cât pe ce să ratăm  o frumusețe de parc, care e amenajat tot recent. Printre cele mai bine aranjate parcuri pe care le-am văzut în țară.

Respect pentru cei care se ocupă de toate îmbunătățirile. Ține-ți-o tot așa.

P.S. asta vine ca și completare pentru prima descriere.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Geoagiu

Iulie 22, 2009 at 11:40 am (calatorii) (, , )

La Geoagiu e un ștrand închis în care nu ai voie cu alimente din afară, dar prețurile sunt acceptabile. Și cred ca e 20 lei intrarea.

Îmi place, pentru câteva motive:
– apa e caldă, vine din izvoare termale (nu e ca la Felix, dar e totuși bine, se poate sta de dimineața până seara în apă)
– e curat, singurele mizerii pe care le-am văzut erau frunzele ce cădeau în bazin din copacii de pe mal
– aproape toate trotuarele ștrandului sunt acoperită cu mochetă, deci poți să te plimbi fără să aluneci și e chiar comfortabil pentru picioare
– sunt 3 bazine: două mai mari și unul pentru copii
– bazinul principal e tapetat cu un fel de cauciuc cu crampoane mici. E incredibil de comod, dacă te atingi de margini sau de fundul bazinului nu există nici un risc să te zgârii
– există post de radio intern al ștrandului care organizează concursuri, întrețin atmosfera

Sigur că există și puncte slabe: e uneori cam aglomerat, toaleta nu e cea mai curată de pe lume, șezlonguri sunt foarte puține, dar, ca și concluzie, merită încercat.

Legătură permanentă 2 comentarii

Praid

Iunie 10, 2009 at 2:12 pm (calatorii) (, , , )

De la Sovata am plecat la Praid. Era duminică, ora 5:30 seara. Nu mai cobora nici un autobuz în salină (accesul se face numai cu autobuzul). Era cald de nedescris, căutam un ştrand să ne răcorim. Îl găsesc, e micuţ dar parcă simţeam deja cum mă învăluie apa. Bun, ne grăbim către casa de bilete şi aflăm că e deschis doar până la 6.

Aaarh! Ok, ce putem face în praid, la ora 6 seara? Satul are 200 de m lungime, toate chioşculeţele se închid, ştrandul la fel. Sunt aproape 40 de grade, toropeala, ştrandul se închide! Am făcut de 3 ori turul satului (10 minute în total), am găsit cazare (5 minute). Noroc cu cartea pe care o aveam la mine, am reuşit să omor timpul până a doua zi.

Luni, ora 7, trezire de voie. La 8 intră primul autobuz în salina Praid. Am fost prezent, am intrat.

Salina Praid e o peşteră făcută de oameni, dar nu în stâncă, ci în sare. Muntele e un drob de sare iar oamenii şi-au făcut tuneluri prin el. Tunelele sunt mari, imense: de la podea la tavan între 15-20 metri, iar lăţimea cam tot pe acolo. De lungime nu pot să zic exact, că sunt mai multe ramificaţii. Suficient de spaţios pentru câteva sute de oameni, include o biserică unde chiar s-au ţinut slujbe, terenuri de joacă pentru copii, un mini-muzeu (câteva exponate şi descrieri despre mineritul salin, de unde am aflat cât de primitiv s-a lucrat, inclusiv după al doilea război mondial: unelte făcute doar din lemn, nu se utiliza metalul deloc), două chioşculeţe. Totul la adâncime de 70 de metri subteran.

Legătură permanentă 2 comentarii

Sovata

Iunie 10, 2009 at 11:53 am (calatorii, na românia, nervi) (, , )

Weekend, merg la Sovata. Toată ţara a auzit de Sovata, e printre cele mai renumite staţiuni româneşti.

Nu mergeţi până acolo, faceţi drumul degeaba. Drumul e de-a dreptul inpracticabil, asfaltul (pe unde există) e spart sau măcinat de ploi încât aparent te afli în mijlocul unui război. O altă problemă e că nu există nici un fel de indicator, deci nu reuşeam în nici un fel să ne lămurim în legătură cu direcţia în care să mergem. E atât de îngrozitor traseul încât chiar nu ştiam încotro să mergem. Nici un om prin zonă pe care să îl întrebăm, nici un indicator după care să ne orientăm.

Cumva totuşi am ajuns, după câteva încercări nereuşite de a pătrunde pe drumuri care se dovedeau a fi fundături. Întreaga staţiune pare a fi un sit arheologic, totul e exacavat. Din păcate am înţeles că în stadiu de paragină de cel puţin doi ani.

Ignorăm, trecem printre bălţi (deşi nu plouase), căutăm ştrandurile, unde putem să ne îmbăiem, pentru că erau peste 35 de grade, ne topeam de cald. Surpiză, renumitul lac Ursu, cel mai mare, în care se înota în trecut, era acum împrejmuit cu gard cu sârmă ghimpată, cu menţiunea: „Rezervaţie naturală”. Deci clar, nu se va putea face niciodata baie aici. Trecem mai departe şi găsim faimoasele băi de la Sovata: nişte bălţi, puţin mai mari ca suprafaţă decât o cameră de dimensiuni medii. Bălţi înconjurate de buruieni, brusturi, fără nici o amenajare, cu crengi plutinde şi grămezi de frunze în descompunere. Mirosul pe măsură. Cred că toată şmecheria e că sunt sărate, bănuiesc, deşi sunt aproape sigur că nu au aceeaşi concentraţie cu cele din Ocna Sibiului. De bălăcit se bălăceau doar vreo trei copii ai localnicilor, care cunoşteau bine locul în care se pot arunca fără să se lovească de fundul bălţii.

Întrebăm pe trecători de alt ştrand, şi afăm că mai este unul: dar închide la ora 5 (17), mai fiind un sfert de oră până atunci.

Am vrut să mâncăm la un restaurant de duzină, unde cel mai ieftin suc la 0,3 l era 7 lei.
În total am petrecut o oră în Sovata, următoarea direcţie, Praid (la 6 km).

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Drum de noapte cu maşina

Mai 6, 2009 at 8:00 am (calatorii, de zi cu zi, nervi) (, , , , , )

Înainte ziceam că nu contează dacă merg ziua sau noaptea cu maşina. Poate pentru că nu prea am fost.

Pe drumul de întoarcere de la Felix am venit mai mult pe întuneric. Drumul e îngust, pe alocuri fără linii de delimitare, deci aproape invizibil. Toate maşinile mă incomodează: cele din faţă mă orbesc cu farurile, cele din spate la fel, prin reflexia în oglinzi; îmi venea să orientez oglinzile aiurea, numai să nu îmi mai bată lumina în ochi. Tot drumul am stat încordat, cu atenţie sporită la drum, pentru că sunt mulţi demenţi care traversează strada noaptea, pe străzi neluminate, îmbrăcaţi în negru. Foarte inteligent din partea lor.

Mai menţionez şi cât de mult urăsc halogenele şi cât de primitivi mental sunt cei care le au montate pe maşini. Ştiu că farul cu halogen sigur nu vine în standard, ci e opţional, deci toţi care au aşa farurile au optat pentru asta conştient, bifând undeva. Asta arată cât de nemăsurat de nesimţiţi sunt, pentru că e evident că tipul ăsta de far e foarte deranjat pentru ceilalţi şoferi.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

La peştera Scărişoara

Mai 4, 2009 at 9:45 pm (calatorii) (, , )

După două zile de baie la Felix am zis că, fiind în drumul nostru, să mergem să vedem şi peştera Scărişoara.

Din Arieşeni se iese pe un drum de ţară de vreo 3 km, la capătul căruia am lăsat maşina. Chiar înainte de urcarea mai dură e o mică împrejmuire pentru care nişte paznici taxau cu 10 lei parcarea. Lângă împrejmuire parcare e gratuită. Am fost aşa obosit încât nu am mai fost în stare să scot maşina din ţarc, aşa că am plătit. Un indicator care ne anunţă că mai sunt 7 km dar am hotărât să mergem pe jos deşi mulţi urcau cu maşina (parcă ar prinde bine şi puţină mişcare). Cei 7 km sunt în rampă destul de abruptă, deci drum destul de greu de urcat pentru nişte orăşeni ca noi. Am urcat 2 ore, am coborât 2 ore. Băuturile energizante ajută puţin.

Peştera e foarte mică, sunt şi practic conţine doar nişte ţurţuri de gheaşă. Nu am avut răbdare să aştept după ghid, pentru că în general mă plictisesc poveştile lor, în genul: această formaţiune se numeşte biserica nu-ştiu-cum, acea coborâre este râpa-lui nu-ştiu-care; prefer să ma plimb printre orice frumuseţi naturale şi să le absorb singur, fără să îmi fie oferite în mod preprocesat. Dacă îmi place bine, dacă nu, nu. E treaba mea, nu am nevoie să îmi spună cineva: asta e frumos, asta e impresionant, asta e neimportant.

Cei care au mers cu maşina bănuiesc că au fost dezamăgiţi. Acolo merită să urci pe jos, pentru că, aşa cum ştie orice călător, frumuseţea e de-a lungul drumului, nu la destinaţie. Ce e impresionant la peşteră e locul în care se află, e într-un hău de nu îmi explic cum au fost construite scările ce duc până jos. Hăul ăsta arată impresionant şi de jos în sus, şi de sus în jos: peisajul pare desprins dintr-o junglă. Dar drumul până acolo, prin pădure, peste dealuri, e foarte liniştitor şi plăcut ochiului.

Dacă mergi la Scărişoara, nu urca cu maşina. Mergi pe jos. E greu, e frumos.

După 55-60 de ani, în locuri ca aici vreau să îmi trăiesc bătrâneţea. Îmi fac o căsuţă de lemn, ţin căteva animale şi merg toată ziua pe munţi.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

De întâi mai la Felix

Mai 4, 2009 at 11:34 am (calatorii) (, , , )

Nu am putut să înţeleg de ce se înghesuie lumea să plece către mare de 1 mai. Clar nu se poate face baie, apa fiind foarte rece. Lângă mare e cu siguranţă răcoare. Dacă tot îţi place răcoarea, de ce nu mergi la munte? Acolo merită pe deplin.

Dacă vrei totuşi apă, de 1 mai singurul loc acceptabil în România cred că e la Felix. Cea mai caldă apă termală, mult peste cea din Geoagiu.

Am stat doar 2 zile, dar relaxarea a fost totală: câte 7 ore pe zi doar prin piscine.
Dotări sunt suficiente: tobogan de apă, şi simple, liniare, şi curbate, întortocheate, răsucite; paturi de hidromasaj cu bule de aer, hidromasaj cu apă ce cade ca o cascadă. Există şi un bazin cu valuri artificiale, dacă vrei să te simţi ca la mare. Spaţiul nu e acelaşi, dar senzaţia e destul de apropiată.
Bazinul cu valuri artificiale e cel mai rece, dar tot timpul peste 20 de grade. Celelalte bazine au peste 35 de grade.

Parcul din apropierea ştrandului merită vizitat, sunt câteva lacuri, tot de apă termală, cu nuferi, lotuşi, broaşte ţestoase. Vegetaţia include şi bananieri.

Bănuiesc că anii următori o să petrec tot acolo ziua de întâi mai, dar cu siguranţă o să îmi iau câteva zile de concediu, să stau măcar 5 zile.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

În Viena nu e nimic de vizitat

Ianuarie 16, 2009 at 4:19 pm (calatorii) (, , , )

Concediul de iarnă am hotărât să îl fac la Viena. Vreau să vizitez locul ăsta cît mai bine, să văd cât mai multe lucruri diferite de România. Aleg o oarecare agenţie de turism (Romantic travel – probabil printre cele mai proaste agenţii, sau cel puţin cu cei mai proşti ghizi) şi plecăm.

Înainte de Viena, ghida ne declară că facem o pauză la Parndorf. Ok. 3 ore. Câââât? Apoi ne explică: ăsta e un centru comercial pentru tot felul de mărci de haine/încălţăminte (mă scuzaţi că n-am auzit de el). Nici n-a zis asta bine, că se trezesc câteva fufe disperate să strige „doar atât? măcar 4 ore jumate..”. Fuck, mă prind nervii. Io chiar n-am chef de pierdut la cumparaturi. Io vreau să văd arhitectură, muzee, oraşul, tot, orice, dar nu cumpărături. Din cauza disperaţilor am pierdut 3 ore din viaţă plimbându-mă pe lângă magazine cu preţuri în mare majoritate inaccesibile. Asta e, mă conformez mulţimii, mâine recuperăm.

Dupa-masă intrăm în Viena şi începem să vizităm centrul. Ca să mă asigur, întreb ce facem în caz că ne pierdem şi aflu că autocarul va fi acolo peste 3 ore. Super, la 10 minute după ce am pornit cu grupul şi m-am lămurit că stăm exagerat de mult să admirăm un copac şi trecem în fugă, cu explicaţii sumare pe lângă obiective gen: parlament, primărie, operă, teatru, ajutat de nişte trecători ne-am pierdut de grup. În 3 ore ne-am rătăcit şi regăsit de vreo 3 ori, vazând în mare parte faimosul ring vienez. Pe scurt nu poate fi explicat, pot doar să emit o concluzie: merită vizitat. În seara asta doar ne-am făcut poftă de plimbare prin oraş.

Ajungem seara  târziu la hotel. Întrebăm care e programul de a doua zi. „La ora 2 mergem la palatul Schonbrun”. În mintea mea mă gândeam deja „probabil asta e tot ce vom vizita în Viena  dacă rămânem cu ghida”. Totuşi, întreb, ca să mă lămuresc: „şi înainte de ora 2?”
Răspunsul care a urmat m-a lovit frontal, indiferent de cât de pregătit eram eu de a primi un raspuns total incompentent, tot m-a luat prin surprindere: „E un centru comercial în apropiere, multe magazine, sau puteţi să vizitaţi… (ezită, se gândeşte) … de fapt nu prea e nimic de văzut în Viena”.

Dacă îmi dădea din senin o palmă nu mă speria aşa. Am rămas la propriu cu gura căscată, n-am putut să mai reacţionez. Cum naiba nu e nimic de văzut în Viena? Shit. Următoarea dată când am văzut-o pe ghidă a fost la urcarea în autocar pentru întoarcerea în ţară.

Având o hartă dintr-o benzinărie, in zilele următoare am vizitat aşa:

  • palatul Schonbrunn, pe care am irosit 13 euro de persoană, bani pe care îî regret şi azi. Nu pentru că nu aş fi avut destui bani, dar palatul chiar nu merită vizitat pe interior. E pur şi simplu o clădire rectangulară, ca un grup de 4 blocuri comuniste lipite, fără o arhitectură deosebită, cu camere mari dar ..goale, fiind afişate doar câteva tablouri reprezentând nişte regi şi regine plictisiţi şi plictisite (încă nu mi-am explicat cum pot fi niște oameni aşa urâţi, poate din cauza cosangvinizării). Nici pe interior camerele nu au o arhitectură spectaculoasă, de abia câteva picturi. De statui, bazoreliefuri nu poate fi vorba.
  • grădina palatului Schonbrunn, cu intrare liberă, e cu totul altă poveste. Imensă, poţi să te plimbi ore în şir, frumos amenajată, ordonată, îngrijită. Fântâna din mijlocul grădinii era mult mai impresionantă decât tot palatul, la fel şi restaurantul amenajat pe culme.
  • grădina zoologică din Viena, tot lângă palatul Schonbrunn, 12 euro de persoană. Am intrat, câteva raţe pe un pârâu, urmează un ocol împrejmuit, nimic înăuntru. Un al doilea, la fel, gol. În al treilea doar 3 maimuţe tremurânde. M-am enervat, am zis că e cazul să cer banii înapoi, ce e asta, bătaie de joc? Totuşi, am zis să mai caut căteva minute. Şi n-am regretat, am găsit animalele, am găsit o hartă în care vedeam cât de mare era întinderea grădinii. 3-4 ore ne-am plimbat printre animale de toate felurile, de pe toate continentele, ba chiar printr-o junglă artificială amenajată în interiorul unei sere. Ce e foarte deosebit faţă de grădinile zoologice din România e că animalele nu stau într-un cub alb cu gratii, ci într-un mediu căt mai apropiat de cel natural, si pe căt se poate deschis, liber. Adică: păsări, maimuţe, erau libere să circule printre vizitatori  (atât timp cât nu erau specii periculoase); prin jungla amenajată era o cascadă, un pârâu cu peşti, castori, ţestoase; pinguinii aveu gheţariş multe-multe altele. Deci merită văzută.
  • muzeul de istorie naturală (7 euro). Mult mai impresionant chiar şi arhitectural comparativ cu Schonbrunn: picturi inspirate, statui, bazoreliefuri cu bun-gust. Totuşi, valoarea muzeului constă în ceea ce expune. Şi expune multe (pe langă colecţia de roci şi meteoriţi sunt expuse foarte multe specii de animale împăiate, schelete de dinozauri), e nevoie de timp cel puţin 4-5 ore. Deci merită văzut.
  • acvariul (3 euro). Nu am văzut ceva aşa frumos amenajat vreodată. Într-un bloc de sticlă şi oţel de 10 etaje era amenajat un mediu incredibil de natural pentru animale. Din nou o junglă, da, creşteau copaci la etajul 2 la etajul 5 al clădirii, printre ei  treceau vizitatorii, zburau păsări, alergau maimuţe, se plimbau ţestoase, înotau peşti prin acvarii frumos amenajate. Incredibil de multe specii acvatice în muzeu.
  • ring-ul vienez, e de fapt o stradă care merge de jur-împrejurul centrului oraşului. Plimbându-te pe strada asta vezi majoritatea clădirilor importante. Da, merită.  Palatul Hofburg, primăria, StephansDom, biserica Votive, parlamentul, opera, multe, multe. Cu specificaţia că am intrat şi în muzeul Albertina, care găzduia o expoziţie de pictură din care m-am lămurit că pictura contemporană e aproape în unanimitate de 2 bani, nu 2 lei. Oare jignesc pe cineva dacă zic de Picasso că nu merită nici el mai multă apreciere?

Aş mai specifica despre ghidă că nici la Bratislava nu s-a descurcat mai bine. Am văzut o singură cetate, sus pe un deal, în rest plimbându-ne pe nişte străduţe lăturalnice. Oarecum, mă îndoiesc despe Bratislava că nu ar avea chiar nimic de oferit turiştilor.

Deci nu mergeţi cu RomanticTravel.

Legătură permanentă 11 comentarii