Șoferii sunt diferiți

August 4, 2009 at 2:06 pm (de ce, de zi cu zi) (, )

Unora le place să depășască. Nu pentru a ajunge mai devreme la destinație, ci doar pentru plăcerea de a depăși. Pățesc de multe ori să fiu depășit de câte un șofer de genul ăsta, pentru ca apoi, când drumul e liber, să își limiteze viteza eventual la sub 90 km/h. Și parcă genul ăsta de oameni fac doar în contră parcă: după ce depășesc mențin viteza mică, dar numai pe porțiunea în care vin mașini din contrasens, astfel încât nu pot fi depășiți.

În localitate cam încerc să mențin viteza în jur de 60 km/h. Dar în afară merg cât de repede permite drumul.
Ei nu: simt nevoia să fie în față, depășesc periculos chiar din coloană, doar pentru a ajunge câțiva metri mai în față. În localitate ajung poate chiar la 100km/h, apoi reduc sub limita

Oare de unde e nevoia asta de a depăși? E oare pentru a demonstra că sunt mai buni? Simt că iau parte la o întrecere, la un concurs?

Pentru mine condusul e activitatea necesară ca să ajungi din punctul A în punctul B. Atât.
Pentru ei e o întrecere pentru dominația șoselei.

Anunțuri

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Geoagiu arată tot mai bine

August 4, 2009 at 7:12 am (calatorii) (, , , , , )

Am fost din nou la Geoagiu.

Față de ce știam de anul trecut, acum e mai bine: prețul biletului de intrare e 15 lei; teoretic nu ai voie să intri cu mâncare sau băutură din afară, dar poți să intri și să ieși din complexul ștrandului de câte ori vrei, ești ștampilat pe mână pentru a nu plăti din nou bilet. Prețurile de la restaurante sunt foarte bune, mai mici decât la orice restaurant din Sibiu (cea mai scumpă pizza era 14 lei). Dacă ești cu mașina, recomandabil e să ajungi de dimineață, ca să găsești loc de parcare (5 lei).

Ștrandul e mai aranjat, a fost curățată și curtea din spate, deci mai mult loc pentru întins rogojini. Mocheta e întinsă pe spații mai mari acum, plus că a apărut și o trambulină nouă, cu trei nivele.

Chiar în spatele ștrandului e un site arheologic îngrădit, dar cu acces liber. Probabil a fost îngrădit ca să nu doarmă  cei fără locuințe, sau ca să nu campeze turiștii. E vorba de niște foste băi termale romane, făcute într-un soi de peșteră, dar amenajat, cu canale, bazine. Interesant. Site-ul era acolo și mai demult, îl văzusem ca fiind o groapă de gunoi. Acum e frumos amenajat.

Era cât pe ce să ratăm  o frumusețe de parc, care e amenajat tot recent. Printre cele mai bine aranjate parcuri pe care le-am văzut în țară.

Respect pentru cei care se ocupă de toate îmbunătățirile. Ține-ți-o tot așa.

P.S. asta vine ca și completare pentru prima descriere.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Librăria cu rockeri

August 3, 2009 at 3:36 pm (de zi cu zi) (, , , )

Aud în librărie taifasul între vânzătoare și un client.

– Ați văzut nebunii care au venit la concert? Îmbrăcați în negru, cu cizme negre, acum, vara. Și cu motociclete. Te ia frica..
– Au venit atâta drum pentru urâții ăia
– Așa cum îi vedeam noi, vopsiți, cu lanțuri, cu cercei în nas, au intrat aici la librărie. M-am și speriat. Am avut vânzări într-o zi cât într-o săptămână. Așa urâți cum îi vedem noi, citesc. Dacă și ei citesc, înseamnă că mai e speranță pentru generația nouă.

Legătură permanentă 3 comentarii