Ubuntu e mai închis decât Windows

Iulie 23, 2009 at 7:05 am (calculatoare, de ce) (, , , , , )

Țin minte cât de multă gălăgie a făcut comunitate open-source în jurul includerii lui InternetExplorer în Windows, în instalarea default. Tribunalele au dat verdicte, Microsoft a trebuit să plătească sume imense pentru simplul fapt că oferea gratuit browserul propriu, direct la instalarea windows.

Eu foloseam ca browser Opera, se integra perfect, după ce mă intreba inițial că vrea să fie broserul default, se comporta ca atare, nici nu știam că am instalat Internet Explorer-ul.
De două săptămâni folosesc doar Ubuntu și am încercat să îmi înlocuiesc aplicațiile standard pe care le foloseam, dar la Opera nu sunt dispus să renunț în favoarea Firefox. De instalat l-am instalat dar nu am găsit încă nici un mod de a îl face default. De câte ori deschid un link din clientul de mail sau din messenger (pidgin), se încarcă pagina în Firefox, deci sunt practic obligat să folosesc acest browser. Dacă încerc să dezinstalez Firefox din Add/Remove Applications primesc un mesaj cum că e o aplicație de bază și nu poate fi dezinstalată decât în modul advanced. Deci cât de încurajator e asta, cât de deschis spre multiplele posibilități? Windows-ul nu mi-a spus niciodată că Opera nu ar fi suficient de bun pentru a înlocui total Internet Explorer-ul. După ce am instalat plugin-ul de  QuickTime ca să pot să văd diverse trailere de filme am constatat că plugin-ul e funcțional doar pentru Firefox. La fel și cu plugin-ul de flash. Si cum majoritatea site-urilor conțin măcar părți scrise în Flash, mi-e aproape imposibil să folosesc browser-ul favorit.

Ajung la concluzia că Windows e mai deschis decât comunitatea open-source. Ubuntu ține mult prea mult la Firefox. Open up!.

Anunțuri

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Geoagiu

Iulie 22, 2009 at 11:40 am (calatorii) (, , )

La Geoagiu e un ștrand închis în care nu ai voie cu alimente din afară, dar prețurile sunt acceptabile. Și cred ca e 20 lei intrarea.

Îmi place, pentru câteva motive:
– apa e caldă, vine din izvoare termale (nu e ca la Felix, dar e totuși bine, se poate sta de dimineața până seara în apă)
– e curat, singurele mizerii pe care le-am văzut erau frunzele ce cădeau în bazin din copacii de pe mal
– aproape toate trotuarele ștrandului sunt acoperită cu mochetă, deci poți să te plimbi fără să aluneci și e chiar comfortabil pentru picioare
– sunt 3 bazine: două mai mari și unul pentru copii
– bazinul principal e tapetat cu un fel de cauciuc cu crampoane mici. E incredibil de comod, dacă te atingi de margini sau de fundul bazinului nu există nici un risc să te zgârii
– există post de radio intern al ștrandului care organizează concursuri, întrețin atmosfera

Sigur că există și puncte slabe: e uneori cam aglomerat, toaleta nu e cea mai curată de pe lume, șezlonguri sunt foarte puține, dar, ca și concluzie, merită încercat.

Legătură permanentă 2 comentarii

Doar ochii

Iulie 21, 2009 at 1:21 pm (de ce, de zi cu zi, idei) (, , , , )

Mă uit în oglindă și mă sperii: ochi îmi sunt umflați, parcă vor să iasă din orbite. Imediat sub ochi am niște umflături negre imense, parcă ar fi două pungi cu apă tulbure. Ochii îmi sunt traversați de nenumărate firișoare roșii subțiri. Țin minte că prima dată când am văzut așa o venișoară am vrut să fug la urgențe. Acum sunt așa multe încât nu le mai dau importanță. E clar: sunt obosiți .

Mă gândesc așa: oare e firească meseria pe care mi-am ales-o, căci presupune efort susținut continuu din partea ochilor, pe când restul tuturor părților componente ale organismului meu sunt neglijate, uitate în repaos. Simt că doar ochii muncesc pentru a susține existența întregului corp.

Cred că aș fi mult mai odihnit dacă aș munci folosind-mi doar membrele, mâinile și picioarele, chiar dacă efortul fizic ar fi extenuant.

Legătură permanentă 1 comentariu

Viața e faină. O ratez?

Iulie 20, 2009 at 3:53 pm (de zi cu zi, idei) (, , , , , , )

Plec două ore de la serviciu, să mai iau o gură de aer. Știu că nu e aer curat, doar e din oraș, dar parcă n-am mai văzut lumina zilei de așa mult timp. Toată lumea mi se plânge că e caniculă, că sunt niște călduri care te răpun, dar eu nu le-am văzut. Când merg la serviu e răcoare că e de dimineață, seara când mă îndrept către casă e cald dar nu copleșitor.

Nici măcar de caniculă nu am parte.
Deci, doar de dorul de mai vedea și alți oameni decât colegii de birou, mă plimb aiurea pe străzi.

Ce să vezi? Soare, căldură, lumina mă orbea, agitație. Deși oamenii mergeau parcă haotic, în toate direcțiile, păreau liniștiți, nestresați, nu erau cu capul plecat. Tinerii glumesc, râd zgomotos, studentele își plimbă fustele scurte și colorate prin fața mea. Feerie.
Mă întorc la serviciu, biroul e răcoros dar numai acum observ că geamurile au folie de protecție solară. Deci lumina din interior are altă intensitate, de asta mă simt orbit de fiecare dată când ies afară. Pe geam văd curtea unui vecin: și-a montat o piscină și se bălăcește. Se rotește de pe o parte pe alta prin apă, se bucură de căldura soarelui și de răcoarea apei.

Îl invidiez așa de mult. Eu n-am mai avut momente de relaxare totală de foarte mult timp. Chiar și în ultimul concediu am fost doar în grabă și agitație: să văd cât mai multe obiective turistice. Nu mă plâng că n-ar fi meritat, din contră, dar starea de fapt e că nu m-am relaxat de mult timp. Nu mai șțiu decât serviciu. Atât.

Oare nu asta e vârsta la care ar trebui să mă distrez, să experimentez de toate, în loc să fiu izolat într-un birou? Merită sacrificiu doar pentru bani? Dacă nu acum, oare când o să fiu liber?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cumperi de la morţi?

Iulie 13, 2009 at 11:57 am (idei) (, , , )

Mă întreba un prieten despre muzica lui Michael Jackson, care melodie îmi place mai mult. I-am zis că am mai multe şi i-am spus că pot să îi dau că am discografia completă să asculte.

Am crezut că mă întreabă în glumă dacă e cumpărată, bineînţeles că e luată de pe torrente. Nu ne-am putut pune de acord nicium. El e de părere că muzica lui merită plătită şi peste 50 de ani.

Eu spun că din 25 iunie 2009 muzica lui nu mai trebuie plătită. Atât timp cât e în viaţă sunt de acord că el a muncit enorm şi munca îi trebuie răsplătită. Dar îndată ce a murit, nu mai am pe cine să plătesc.Părinţii lui? copii? să lucreze să îşi căştige existenţa. Michael a fost unul dintre cei mai mari artişti şi merită tot respectul şi admiraţia. Dar asta nu înseamnă că copii lui trebuie să trăiască precum nişte regi, nişte trântori. Nu e meritul nici al părinţilor, nu ei au muncit. Fiecare trebuie să se bucure de rodul muncii lui, nu a altcuiva.

Mai ales melodiile lui cred că ar trebui să fie oferite liber, gratuit, pentru a transmite mesajul pe care el s-a străduit să îl formuleze. E vorba de idei legate de sărăcia în lume, de distrugerea naturii, de oprirea războaielor, promovarea păcii.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Cu câinele prin parc

Iulie 13, 2009 at 10:47 am (de zi cu zi) (, , )

Oamenii chiar fac chestia asta: eu un câine legat, ei fiind legaţi la capătul celălalt al sforii, şi se plimbă aşa cu el ici-colo.

De câte ori văd aşa un exemplar, stau şi mă întreb: cine e stăpânul? Unde vrea câinele să meargă, stăpânul trebuie să îl urmeze; nu poate să între într-un magazin, nu poate merge printre oameni, trebuie să se rezume la alei şi parcuri. Să mai menţionez şi cazul extrem: când stăpânul se uită neputincios cum câinele îşi face nevoile. Asta e cel mai distractiv: omul pare cea mai josnică slugă, mai ales în ţări mai ..civilizate, în care trebuie să şi strângă după animal.

Cu câinele în lesă, ca om, eşti practic legat: ritmul şi direcţia de mers e undeva o medie între ce vrei tu şi ce vrea animalul, nu ai cum să faci exact ce vrei tu.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Ce urmează?

Iulie 9, 2009 at 9:13 am (de ce, de zi cu zi, nervi) (, , )

Mi-e clar că nici firma la care sunt acum nu poate să mă ţină pe termen lung. M-am lămurit şi din păcate cred că decizia e irevocabilă. Oricât de mult mi-a plăcut echipa, colegii de aici, sunt sigur că situaţia nu o să se schimbe în bine.

De-a lungul timpului am văzut cât de puţin importanţi sunt oamenii pentru firma asta, orientată pur spre profit, fără gândire pe termen lung. Acum o percep ca pe o firmă de mercenari: se angajază oameni pe salarii destul de bune care să producă direct, oamni care sunt exploataţi la maxim,staorşi până la extenuare. Ore suplimentare grămadă neplătite, prime diminuate nejustificat, lipsa oricărui respect faţă de angajat şi viaţa lui personală. Indiferent cât de bune ar fi rezultatele muncii, nimeni nu se poate aştepta la o premiere sau măcar o felicitare. În schimb, orice greşală e grav sancţionată.

Trebuie să văd cum e în altă parte, într-o firmă în care angajaţii sunt respectaţi, trataţi ca oameni.

Legătură permanentă 1 comentariu

Procrastination is a disease

Iulie 8, 2009 at 8:22 am (de zi cu zi, idei, vointa) (, , , , , )

Nu ştiu dacă există o traducere exactă pentru cuvîntul procrastination, dar o explicaţie edificatoare este aici.

O formulare românească e „a lăsa de pe o zi pe alta”. Mi se întâmplă de foarte multe ori şi am ajuns să consider că e o afecţiune, o boală. Se manifestă în multe direcţii şi mă deranjază chiar şi pe mine deşi aparent ar părea liniştitoare.

Când am de lucru ceva uşor, dar ştiu că am destul de mult timp la dispoziţie, amân până în ultimul moment posibil să mă apuc de  treabă. Când am ceva mai greu de lucru, mă apuc, dar nu pot să stau concentrat. Mai citesc o ştire, un ziar, un blog, o glumă, iau cât pot de multe pauze, lucrez intermitent, mă concentrez câteva minute, mă relaxez alte câteva.

Am încercat să fac întâi ce am de făcut, în timp util, eventual mai repede decât ar trebui, şi în restul timpului să ma relaxez şi să mă distrez. Tocmai pentru că nu am reuşit, spun că delăsarea e o boală. Pentru că e incontrolabilă. Ştiu că voinţa învinge orice, totuşi nu reuşesc să îmi impun regula „întâi munca, apoi distracţia.”

Cum să fac?

Legătură permanentă 1 comentariu

Tramp Travel

Iulie 7, 2009 at 2:02 pm (de zi cu zi) (, , )

Aşa se numeşte o agenţie de turism care funcţioanează în România. În primul rând, numele e ciudat, îmi pare destul de obsecen. Ştiu că „tramp” are mai multe semnificaţii, una dintre ele fiind aceea de călător, dar alta e cea de prostituată. Acestea fiind spuse, eu cu greu aş fi convins să îmi numesc aşa agenţia de turism, dacă ar fi să îmi deschid una. Un nume mai potrivit, mai românesc, ar fi fost „La traseista”; cum ar suna?

Mai mult ca să mă adăpostesc de ploaie, intru la o agenţia TrampTravel şi întreb de o ofertă. Îmi explică ce îmi explică, dar până la urmă îmi spune să intru pe un site, că acolo găsesc orice detalii. Ok, îi cer adresa site-ului şi ea îmi scrie pe o foaie: http://www.fibula.ro.

De abia m-am abţinut să nu pufnesc în râs acolo: agenţia se numeşte Tramp travel şi site-ul e ” fi bulă punct ro ” ?

Legătură permanentă 1 comentariu

Mi-au luat echipa

Iulie 7, 2009 at 11:28 am (nervi, personal) (, , , , , )

Anul trecut ne întâlneam prima dată. De-a lungul timpului ne-am cunoscut şi am descoperit pe langă faptul că ne descurcăm bine profesional ne înţelegem foarte bine ca persoane. Greu găseam un loc de muncă de unde să plec cu colegii la o bere sau la munte şi să ne distrăm foarte bine. Dialogul era continuu, deschis şi plăcut. La locul de muncă dinaintea ăstuia plecasem şi din cauza atmosferei apăsătoare: deşi colegii erau inteligenţi, lipsea comunicarea liberă. Pe scurt, toţi stăteau la birou, îşi vedeau de treaba lor, plecau acasa. Atât.

Aici schimbarea a fost radicală: colegii toţi foarte prietenoşi, dispuşi să discute pe orice temă, fără inhibiţii, săritori la caz de nevoie, ce mai, o atmosferă ideală de lucru. Totul mergea foarte bine, clientul foarte mulţumit, ne trimitea mesaje de apreciere, niciodată nu am depăşit termene, niciodată nu au fost plângeri la adresa noastră. Din contră, am primit felicitări directe din partea clientului, şi indirecte prin interviuri ale clientului prin reviste de specialitate.

Şi primit o înştiinţare: dintr-o mână de oameni, 2 trebuie să plece. Clientul taie din costuri (e perioadă de concedii la ei) şi renunţă la doi oameni. Cred că o săptămână am fost distrus de vestea asta. Oameni cu productivitate ridicată pentru firmă, care erau foarte bine integraţi în colectiv, dispar.

Mă enervează la culme situaţia asta: găsesc şi eu o dată o firmă în care să fie oameni cu care să mă pot înţelege, să formam într-adevăr o echipă bună, din orice punct de vedere, şi îmi e luată, distrusă.

Am speranţa că o să o reunim la un moment dat.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Next page »