Praid

Iunie 10, 2009 at 2:12 pm (calatorii) (, , , )

De la Sovata am plecat la Praid. Era duminică, ora 5:30 seara. Nu mai cobora nici un autobuz în salină (accesul se face numai cu autobuzul). Era cald de nedescris, căutam un ştrand să ne răcorim. Îl găsesc, e micuţ dar parcă simţeam deja cum mă învăluie apa. Bun, ne grăbim către casa de bilete şi aflăm că e deschis doar până la 6.

Aaarh! Ok, ce putem face în praid, la ora 6 seara? Satul are 200 de m lungime, toate chioşculeţele se închid, ştrandul la fel. Sunt aproape 40 de grade, toropeala, ştrandul se închide! Am făcut de 3 ori turul satului (10 minute în total), am găsit cazare (5 minute). Noroc cu cartea pe care o aveam la mine, am reuşit să omor timpul până a doua zi.

Luni, ora 7, trezire de voie. La 8 intră primul autobuz în salina Praid. Am fost prezent, am intrat.

Salina Praid e o peşteră făcută de oameni, dar nu în stâncă, ci în sare. Muntele e un drob de sare iar oamenii şi-au făcut tuneluri prin el. Tunelele sunt mari, imense: de la podea la tavan între 15-20 metri, iar lăţimea cam tot pe acolo. De lungime nu pot să zic exact, că sunt mai multe ramificaţii. Suficient de spaţios pentru câteva sute de oameni, include o biserică unde chiar s-au ţinut slujbe, terenuri de joacă pentru copii, un mini-muzeu (câteva exponate şi descrieri despre mineritul salin, de unde am aflat cât de primitiv s-a lucrat, inclusiv după al doilea război mondial: unelte făcute doar din lemn, nu se utiliza metalul deloc), două chioşculeţe. Totul la adâncime de 70 de metri subteran.

Anunțuri

2 comentarii

  1. carmen said,

    nu am fost niciodata acolo…mi-ar placea sa ajung….poate anul acesta 🙂

  2. Racianu Casian said,

    Este foarte frumos si sanatos pentru toate categoriile de varsta,mai ales ptr. cei care au ales sa se lase de fumat si nu numai.Este locul ideal ptr. cei care nu au posibilitatea sa se duca la mare. Acest loc este unul dintre ele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: