Ziua Michael Jackson

Iunie 29, 2009 at 10:42 am (de zi cu zi) (, )

Ieri a fost pentru mine ziua Michael Jackson. De când m-am trezit până când m-am culcat am ascutat și am văzut doar videoclipuri de ale lui.

Cel puțin în tradiția românească în a treia zi după deces are loc înmormântarea. Zi de mare jale, plânsete, durerea despărțirii. Cred că am făcut cel mai potrivit lucru: am rememorat ceea ce a făcut el.

A fost un om care a lucrat imens de mult ca să devină o imagine, s-a sacrificat pe sine pentru asta,  și apoi s-a folosit de imaginea lui ca să provomeze ideile sale cu impact global. Michael Jackson chiar a muncit mult și asta se vede în toate spectacolele lui. Puțină lume știe că deține și patente de inventator, cum ar fi de exemplu pentru papucii care făceau posibilă iluzia înclinării corpului în afara centrului de greutate. Nu doar coregrafia era grandioasă, dar și mesajele transmise prin versurile sale au forță, intensitate, și se învârt în jurul unor probleme reale care afectează societatea la nivel macro. Ca exemple ar fi Earth Song, Black or white, They don’t care about us.

Respectele mele.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

10 ani de AIESEC Sibiu

Iunie 25, 2009 at 11:19 pm (personal) (, , )

Am fost chemat la serbarea a 10 ani de când s-a înființat AIESEC Sibiu. Au trecut aproape 5 ani de când nu am mai avut contact cu AIESEC-ul.

Am fost în organizația asta studențească în anul 2 de facultate și a fost una din perioadele cele mai marcante de până acum. Am învățat imens de mult într-un timp foarte scurt din domenii foarte variate: finanțe, contabilitate, marketing, vânzări, resurse umane. A fost o perioadă cu foarte multe conferințe, sesiuni de comunicare, training-uri de specializare, muncă multă, învățat ți mai mult. Săptămâni, chiar luni în șir în care dormeam maxim 3 ore pe noapte, totuși nu am fost extenuat ci entuziast. Minunat. Cât de mult aș vrea să fiu din nou în lumea asta.

La un moment dat am fost chemați în față toți cei ce fusesem membri ai organizației în trecut, în fața audienței, să ne prezentăm. Îmi pare rău că nu am știut din timp să pregătesc un discurs, dar a fost ceva ce m-a surpins și pe mine: nu am avut nici cea mai mică emoție să stau în fața a 50-60 de persoane, ci din contră: îmi aduceam aminte detalii învățate la cursurile de tehnici de prezentare: să parcurg sala relaxat cu privirea in forma literei W, să nu mă concentrez prea mult pe o singură persoană, să vorbesc tare și rar, să nu gesticulez rapid, ci cu mișcări ample, etc.

Ce frumoase erau vremurile atunci, cât de activ eram și cât de sedentar și inactiv mi se pare că sunt acum. Am plecat, e deja 00:19 și mai am încă lucruri de făcut.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Chrome și Firefox

Iunie 25, 2009 at 10:36 pm (calculatoare) (, , , , )

Eu folosesc doar Opera ca browser, e mic, rapid, are o grămadă de funcționalități cu care m-am obișnuit atăt de mult încât nu pot și nici nu vreau să schimb. Părerea mea e că e de departe cel mai bun browser.

Taică-meu, evident, nu se pricepe deloc la calculatoare. Dar vrea să citească ziare online. Cu ocazia asta am instalat Firefox-ul, am umplut bara de bookmark-uri doar cu ziarele pe care le citește. Și folosește el Firefox-ul de mai bine de un an. Săptămâna trecută mă apuc și îi instalez Chrome că nu știam cum să îi mai motivez faptul că netul merge cam încet, deci i-am spus să încerce cu programul ăsta nou.

Azi, când l-am întrebat dacă se descurcă cu programul nou, surpriză: îmi zice că e mult mai bun decît cel dinainte, că încarcă paginile mult mai repede, că nu se mai întrerupe când face scroll prin pagini. Îi place mult mai mult. Sunt foarte mirat, nu știu de ce dar mă așteptam să zica de Firefox că e mai bun prin simplul fapt că s-a obișnuit mai bine cu el. Dacă și taică-meu zice că Chrome e mai bun decât Firefox, înseamnă că o chiar fi.

Tot n-am de gând să schimb browser-ul, rămân la Opera.

Legătură permanentă 2 comentarii

Ce-i mai ghei (gay) decât doi bărbați care fac duș?

Iunie 17, 2009 at 11:01 pm (de ce, de zi cu zi) (, , , , )

Vestiarul de la sala de forță. Intru să iau sticla cu apă, să mă răcoresc. Înăuntru, tocmai o zbughește un tip dezbrăcat complet până la duș, din partea cealaltă a vestiarului. What the fuck, dude, nu poți sa mergi până acolo în chilot și să te dezbraci doar în cabină? Trec mai departe, pe lângă cabina de duș, de unde aud voci: erau doi băieți înăuntru, împreună la duș.

Scap cu greu de fiorul de greață, îmi continui antrenamentul, cei doi pleacă, intru și eu să mă schimb. În vestiar un tip care își terminase și el antrenamentul se schimbase și … se parfumase. Mirosea a parfum ieftin încât nu mai puteam să respir. Tipul nu făcuse duș, dar consumase cred că jumătate de sticlă de apă ieftina de toaletă. Să acopere transpirația abundentă cu un strat gros de parfum. Nimic mai dezgustător.

Legătură permanentă 9 comentarii

Poftim cultură organizaţională

Iunie 15, 2009 at 4:12 pm (de ce, de zi cu zi, nervi) (, , , , )

Primul link la cautarea definiţiei culturii organizaţionale ne prezintă aşa: „Conceptul de cultura organizationala se refera la tot ceea ce inseamna standarde colective de gandire, atitudini, valori, convingeri, norme si obiceiuri care exista intr-o organizatie. In componenta culturala putem distinge unele elemente vizibile cum ar fi: comportamente si limbaj comun, ritualuri si simboluri dar preponderent avem componente mai putin vizibile: perceptii si reprezentari despre ce e “valoare” in organizatie, mituri, standarde empirice despre ce inseamna a munci bine si a te comporta corect, despre “cum se fac lucrurile pe aici”, etc”.

Încep să mă întreb în ce fel s-a format cultura organzaţională în firma în care sunt, pentru că în nici un caz nu pare a fi direcţia bună. Am fost al doilea angajat în firma asta, acum sunt vreo 35-40. La proiectul la care lucrez suntem 6, toţi povestim, discutăm tot felul de lucruri, indiferent că sunt legate de muncă sau nu, ieşim la bere împreună, la munte, prin restaurante şi baruri. Restul de colegi au lucrat la proiecte care nu au nici o tangenţă cu al nostru şi am avut tangenţe destul de puţine.

Ceea ce m-a enervat azi la culme, şi nu pot să explic cum s- ajuns la aşa ceva  e că unii dintre ăştia nici măcar nu salută. De exemplu, clădirea fiind cu mai multe etaje şi liftul nefiind montat într-un hol, iese unul din lift direct la noi în birou, trece printr noi, nu zice absolut nimic, iese pe uşă până în casa scărilor şi urcă încă un etaj. Fără să deschidă gura, fără să arunce o privire, nimic. Ce fel de om tre să fi, câtă lipsă de educaţie sau de bun simţ ca să treci ca prin codru?

Şi încă unul, la fel, intră în birou, se opreşte, se uită în jur, fără să salute în vre un fel, întreabă: „un cablu de reţea unde găsesc?” Prima opţiune era să mă ridic şi să-i şutez una peste ochi. A doua opţiune era să îi zic frumos, cu dispreţ că-i nesimţit, prost crescut şi să înveţe să salute întâi. A treia opţiune, să tac uitându-mă la el cum aşteaptă pierdut un răspuns, să mai întrebe încă o dată, să îl las din nou cu ochii în soare, până se prinde ca trebuia să mai zică ceva înainte.

Aud o justificare că în firmă e neprofesional să zici „salut”. Pe naiba! Am fost în firme mult mai mari şi toată lumea vorbea la per tu, indiferent de vârstă şi rang. Dar chiar şi presupunând că într-o firmă trebuie să ai un limbaj formal, spui măcar „bună ziua”, ca să laşi loc de bună ziua.

Legătură permanentă 1 comentariu

Aproape de anul 7000

Iunie 13, 2009 at 2:30 pm (idei) (, , , , )

După calculele lui Nostradamus suntem aproape de anul 7000, din care 4757 înainte de Christos şi 2009 după, în total 6766. Mai sunt 234 de ani până la marea aniversare milenară.

Uite şi citatul: „Such is the extent of time past, subject to correction by the most learned judgment, that the first man, Adam, came 1,242 years before Noah (not reckoning by such Gentile calculations as Varro used, but simply by the Holy Scriptures, as best my weak understanding and astronomical calculations can interpret them.) About 1,080 years after Noah and the universal flood came Abraham, who, according to some, was a first-rate astrologer and invented the Chaldean alphabet. About 515 or 516 years later came Moses, and from his time to that of David about 570 years elapsed. From the time of David to that of out Savior and Redeemer, Jesus Christ, born of the unique Virgin, 1,350 year elapsed, according to some chronographs. Some may object that this calculation cannot be true, because it differs from that of Eusebius. From the time of the human redemption to the detestable heresy of the Saracens about 621 years elapsed. From this one can easily add up the amount of time gone by.”

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Vârsta pământului

Iunie 12, 2009 at 3:26 pm (idei) (, , , , , , , , , )

Mă amuză de fiecare dată când aud în diverse documentare: „acum multe milioane de ani a avut loc un mare eveniment” sau „dinozaurii au trăit acum  N zeci de milioane de ani”, „planeta s-a format acum 4 miliarde de ani”.

Toate mi se par nişte aberaţii ale unor pseudo-cercetători care de fapt nu au nici o idee despre cum s-a întâmplat trecutul. Toate au pornit de la teoria evoluţionistă a lui Darwin, care de fapt nu are o bază dovedită. Ce se poate dovedi e microevoluţia, adică o adaptare a organismului la mediul înconjurător. Ca exemplu ar fi o îndesire a penajului, a blănii pentru supravieţuirea la frig. Dar tranziţia nu e posibilă de la o specie la alta, numai derivarea raselor.

De aici s-a generalizat, s-au inventat noi teorii nu doar despre evoluţia vieţuitoarelor, ci chiar a planetelor, sistemelor solare, galaxiilor.

Nu pot să înţeleg de ce s-a răspândit atât de rapid şi atât de mult teoria bing-bang-ului  şi cea a evoluţiei încât au ajuns să pară unanim acceptate în lumea ştiinţifică, ba chiar sunt asociate cu ştiinţa deşi nu sunt demonstrate sub nici un fel. Din punctul meu de vedere formează o nouă religie, mult mai puţin credibilă decât cea creştină. Religiile creaţioniste sunt mult mai uşor de acceptat, deşi sunt dovedite doar prin informaţiile transmise de-a lungul generaţiilor, informaţii care pot fi uşor deformate. Religia evoluţionistă propune o idee asupra formării universului mult mai incredibilă decât cea creaţionistă. La rădăcini, evoluţionismul se izbeşte de imposibilitate: viaţa nu putea să răsară din nimic.

Majoritatea aşa-ziselor dovezi ale evoluţioniştilor sunt păreri: acest animal seamănă puţin cu celălalt. Mulţi spun că totul e dovedibil ştiinţific, prin procedee de datare, dar moajoritatea nu ştiu cât de fragile, interpretabile, lipsite de acurateţe şi nesigure sunt aceste procedee. Cea mai faimoasă metodă de datare e cea cu Carbon14, una dintre cele mai folosite în justificări aşa-zis ştiinţifice. Dacă auzi într-un documentar cum că un anumit obiect a fost datat la mai mult de 60 de mii de ani folosind datarea cu carbon 14, clar e o minciună, acest procedeu fiind limitat, chiar dacă l-am accepta ca fiind extrem de precis (ceea ce nu e). Cu metoda asta se pot data doar elemente organice, şi totuşi în multe documentare se spune: rocile astea au fost datate ca având x milioane de ani, utilizând procedeul cu carbon radioactiv. Două minciuni într-una.

Câteva  link-uri de documentare se gasesc aici. Din ele te poţi lămuri cât de imprecise sunt toate. Fiecare are limitări şi se bazează pe numeroase presupuneri nedovedibile.

Eu prefer să cred varianta creaţionistă, mi se pare mult mai probabilă şi mult mai documentată istoric. Aproape toate civilizaţiile au în religia lor un început creaţionist fundamental asemănător, chiar dacă detaliile diferă. Ca fond, multe istorii atestă potopul sub diferite forme, dar cu siguranţă trebuie să fi fost ceva real.

Părerea mea e că lumea există de aproximativ maxim 10 mii de ani, plus sau minus 2 mii. În nici un caz de ordinul milioanelor.

Legătură permanentă 2 comentarii

Praid

Iunie 10, 2009 at 2:12 pm (calatorii) (, , , )

De la Sovata am plecat la Praid. Era duminică, ora 5:30 seara. Nu mai cobora nici un autobuz în salină (accesul se face numai cu autobuzul). Era cald de nedescris, căutam un ştrand să ne răcorim. Îl găsesc, e micuţ dar parcă simţeam deja cum mă învăluie apa. Bun, ne grăbim către casa de bilete şi aflăm că e deschis doar până la 6.

Aaarh! Ok, ce putem face în praid, la ora 6 seara? Satul are 200 de m lungime, toate chioşculeţele se închid, ştrandul la fel. Sunt aproape 40 de grade, toropeala, ştrandul se închide! Am făcut de 3 ori turul satului (10 minute în total), am găsit cazare (5 minute). Noroc cu cartea pe care o aveam la mine, am reuşit să omor timpul până a doua zi.

Luni, ora 7, trezire de voie. La 8 intră primul autobuz în salina Praid. Am fost prezent, am intrat.

Salina Praid e o peşteră făcută de oameni, dar nu în stâncă, ci în sare. Muntele e un drob de sare iar oamenii şi-au făcut tuneluri prin el. Tunelele sunt mari, imense: de la podea la tavan între 15-20 metri, iar lăţimea cam tot pe acolo. De lungime nu pot să zic exact, că sunt mai multe ramificaţii. Suficient de spaţios pentru câteva sute de oameni, include o biserică unde chiar s-au ţinut slujbe, terenuri de joacă pentru copii, un mini-muzeu (câteva exponate şi descrieri despre mineritul salin, de unde am aflat cât de primitiv s-a lucrat, inclusiv după al doilea război mondial: unelte făcute doar din lemn, nu se utiliza metalul deloc), două chioşculeţe. Totul la adâncime de 70 de metri subteran.

Legătură permanentă 2 comentarii

Sovata

Iunie 10, 2009 at 11:53 am (calatorii, na românia, nervi) (, , )

Weekend, merg la Sovata. Toată ţara a auzit de Sovata, e printre cele mai renumite staţiuni româneşti.

Nu mergeţi până acolo, faceţi drumul degeaba. Drumul e de-a dreptul inpracticabil, asfaltul (pe unde există) e spart sau măcinat de ploi încât aparent te afli în mijlocul unui război. O altă problemă e că nu există nici un fel de indicator, deci nu reuşeam în nici un fel să ne lămurim în legătură cu direcţia în care să mergem. E atât de îngrozitor traseul încât chiar nu ştiam încotro să mergem. Nici un om prin zonă pe care să îl întrebăm, nici un indicator după care să ne orientăm.

Cumva totuşi am ajuns, după câteva încercări nereuşite de a pătrunde pe drumuri care se dovedeau a fi fundături. Întreaga staţiune pare a fi un sit arheologic, totul e exacavat. Din păcate am înţeles că în stadiu de paragină de cel puţin doi ani.

Ignorăm, trecem printre bălţi (deşi nu plouase), căutăm ştrandurile, unde putem să ne îmbăiem, pentru că erau peste 35 de grade, ne topeam de cald. Surpiză, renumitul lac Ursu, cel mai mare, în care se înota în trecut, era acum împrejmuit cu gard cu sârmă ghimpată, cu menţiunea: „Rezervaţie naturală”. Deci clar, nu se va putea face niciodata baie aici. Trecem mai departe şi găsim faimoasele băi de la Sovata: nişte bălţi, puţin mai mari ca suprafaţă decât o cameră de dimensiuni medii. Bălţi înconjurate de buruieni, brusturi, fără nici o amenajare, cu crengi plutinde şi grămezi de frunze în descompunere. Mirosul pe măsură. Cred că toată şmecheria e că sunt sărate, bănuiesc, deşi sunt aproape sigur că nu au aceeaşi concentraţie cu cele din Ocna Sibiului. De bălăcit se bălăceau doar vreo trei copii ai localnicilor, care cunoşteau bine locul în care se pot arunca fără să se lovească de fundul bălţii.

Întrebăm pe trecători de alt ştrand, şi afăm că mai este unul: dar închide la ora 5 (17), mai fiind un sfert de oră până atunci.

Am vrut să mâncăm la un restaurant de duzină, unde cel mai ieftin suc la 0,3 l era 7 lei.
În total am petrecut o oră în Sovata, următoarea direcţie, Praid (la 6 km).

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Să trag tare

Iunie 2, 2009 at 8:40 am (de ce, idei) (, , , , , , , )

Mă enervează concepţia asta: cât sunt tânăr să lucrez, să trag cât pot de tare. Acum sunt în putere, deci pot, deci să mă înham la cât mai multe. Să strâng, să am pentru când sunt bătrân, la pensie, să stau atunci liniştit.

Mulţi de vârsta mea lucrează ore imposibile, îşi petrec toată ziua la firmă, practic îşi dau viaţa pentru firmă. Totul pentru un câştig puţin mai mare, pentru care nu merită efortul.

Ce bucurii o să mai ai la 50-60 de ani? Acum e timpul să trăieşti, să experimentezi, cât eşti tânăr. Dacă acum laşi timpul să treacă doar de dragul banilor mai târziu o să laşi timpul să treacă din inerţie. Cât eşti tânăr ai entuziasmul ca să faci orice. Mai mult decât atât, ai naivitatea să încerci orice. Experienţele se acumulează în tinereţe. Într-un birou niciodată nu o să acumulezi experienţă, decât strict pe domeniul îngust pe care activezi.

Dacă vre o firmă îmi va cere să stau toată ziua la serviciu o să o părăsesc foarte repede.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Next page »