Educaţie greşită

Mai 26, 2009 at 1:19 pm (idei) (, , , , , , , , , , , )

Cred că am fost educat greşit. Am fost minţit, manipulat, format într-o direcţie greşită. Totul e atât de adânc în mine încât nu ştiu dacă o să pot să schimb vreodată. Mintea mi-a fost impregnată cu concepte generale de bine atunci când vârsta nu îmi permitea să procesez, ci doar asimilam.

E bine să fi cuminte, e bine să munceşti, să fi liniştit, să nu te cerţi cu nimeni, să nu vrei să ieşi în evidenţă, să fi serios, să respecţi pe cei din jurul tău, să duci la îndeplinire totdeauna ceea ce zici. În schimb, toţi ceilalţi erau absolviţi de responsabilitate: dacă cineva minte, fură, nu respectă pe nimeni, nu lucrează, face chestii rele în general, să nu mă iau după ei, că o să le fie rău în viitor, or să ajungă nimeni-pe-stradă, sau poate chiar în puşcării.

Ei, am crescut puţin şi văd la televizor oameni realizaţi: politicieni, directori sau altele, dar toţi cu aceleşi caracteristici comune: ei se consideră în centrul universului, ei sunt cei mai buni, nu respectă pe nimeni, îi consideră pe toţi ceilalţi proşti, mint cu neruşinare, fură şi apoi consideră normal să fie apreciaţi şi respectaţi, pe scurt, oameni fără pic de caracter. Ei sunt cei care conduc, cei care dau direcţii şi directive. Sunt invidiaţi, respectaţi, apreciaţi, consideraţi oameni cu capacităti deosebite pentru că au avut la un moment dat o oportunitate de care au profitat de a fura, de a înşela imens, de a se îmbogăţi peste noapte pe nedrept, necuvenit, pe spatele celor mulţi.

În schimb, cei care nu deţin proprietăţi şi nu se expun ca fiind bogaţi ce afişează podoabe luxoase sunt văzuţi ca rataţi, neadaptaţi, care nu merită nici o apreciere, indiferent de cât de cinstiţi, buni, corecţi sunt.

Mă întreb: oare ce e bine? Să fi în felul în care au vrut părinţii tăi să fi? Sau cum te vrea lumea de acum?

Un semifilozof mi-ar răspunde: fi cum vrei tu să fi, dar oare ce înseamnă asta? Care e partea pe care o vreau eu cu adevărat şi care e partea impusă în mentalul meu în copilărie?

Anunțuri

1 comentariu

  1. MTZ said,

    Poi e foarte simplu. Raspunsul e in ce ai scris mai sus. Fi cum, vrei sa fi tu ! Vrei sa fi apreciat de ceilalti, sa te vorbeasca de bine un om, sau vrei sa te vorbeasca o lumea intreaga ca fiind un hot din politica care minte mereu numai pentru el ?
    Aici e alegerea ta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: