Drum de noapte cu maşina

Mai 6, 2009 at 8:00 am (calatorii, de zi cu zi, nervi) (, , , , , )

Înainte ziceam că nu contează dacă merg ziua sau noaptea cu maşina. Poate pentru că nu prea am fost.

Pe drumul de întoarcere de la Felix am venit mai mult pe întuneric. Drumul e îngust, pe alocuri fără linii de delimitare, deci aproape invizibil. Toate maşinile mă incomodează: cele din faţă mă orbesc cu farurile, cele din spate la fel, prin reflexia în oglinzi; îmi venea să orientez oglinzile aiurea, numai să nu îmi mai bată lumina în ochi. Tot drumul am stat încordat, cu atenţie sporită la drum, pentru că sunt mulţi demenţi care traversează strada noaptea, pe străzi neluminate, îmbrăcaţi în negru. Foarte inteligent din partea lor.

Mai menţionez şi cât de mult urăsc halogenele şi cât de primitivi mental sunt cei care le au montate pe maşini. Ştiu că farul cu halogen sigur nu vine în standard, ci e opţional, deci toţi care au aşa farurile au optat pentru asta conştient, bifând undeva. Asta arată cât de nemăsurat de nesimţiţi sunt, pentru că e evident că tipul ăsta de far e foarte deranjat pentru ceilalţi şoferi.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: