În parc

Aprilie 29, 2009 at 2:38 pm (de zi cu zi, na românia, nervi) (, , )

Îmi simt ochii cam obosiţi, aşa că merg până în cel ma apropiat parc să mă relaxez 10 minute, în pauza de masă. Mă aşez pe marginea fântânii arteziene, cu privirea pierdută în apa agitată. Şed aşa 5 minute şi se apropie un comunitar de mine.
– Nu mai staţi pe marginea fântânii Stau, privesc, mă aşezasem pe nişte blocuri dure de granit.
– Ridicaţi-vă, nu mai staţi acolo, că se rup, nu auziţi?
– Aud, dar nu înţeleg; nu e din granit?
– Nu înţelegeţi româneşte? Nu mai staţi pe margine

Mă ridic în picioare şi rămân lângă fântână, cu spatele la comunitar, admirând în continuare apa.

Nu am păţit aşa ceva nici în Budapesta, pe cetatea lui Corvin, unde m-am căţărat pe toate zidurile, nici în Viena, lângă statuia lui Strauss, nici în Copenhaga, unde oricine putea să atingă faimoasa mică sirenă. Nu, la noi granitul e delicat.

Legătură permanentă 2 comentarii

Sapă fericit!

Aprilie 28, 2009 at 10:49 am (de zi cu zi, idei) (, , , )

Da, ieri am săpat în grădină. E prima dată când sap din proprie iniţiativă, pur şi simplu pentru că simt nevoia să fac şi ceva fizic. Prea mult stau pe scaun la birou.

Cred că am grădina cu cel mai prost pământ din lume. Am rupt doar o sapă, cu celelalte am avut mai multă grijă, am fost mai delicat. Parcă săpam în bolovani. Dar nu m-am lăsat . După vreo patru ture de săpat acelaşi petic de pământ, locul începe să apară lucrat.

În scurtul timp cât am făcut asta am uitat total de întreaga lume: de grijile sarcinilor de serviciu, de orice gânduri filozofico-meditative, de orice tristeţe ascunsă adânc în suflet. Oboseala fizică te face să uiţi de oboseala spirituală şi de ce psihică. A fost un moment de uitare totală, de relaxare totală. De fericire.

Atât de primordial, atât de simplu, atât de accesibil. Fericirea e la îndemână.

Legătură permanentă 1 comentariu

Toată lumea poate

Aprilie 27, 2009 at 2:31 pm (de zi cu zi, idei) (, , , , , , , , )

Badea face reclamă unui site. Intru să văd despre ce e vorba. Nu îmi vine să cred: sunt momentan 7 filmuleţe în care diverşi blogări se laudă cu ce tari sunt ei, ce pot să facă. Îi iau la rând. E vorba de blogării români cu cei mai mulţi vizitatori. Şi eu îi citeam adesea, ca să treacă mai uşor timpul mort dintre momentele în care aveam de lucru.

Sunt profund dezamăgit: cei care au cu adevărat ceva de zis în online-ul românesc sunt penibili în mini-interivurile astea.

Arhi se laudă că face ceea ce îi place: scrie. Şi detaliază cum nu mai are deloc timp liber, nu are sâmbătă, duminică, sărbători, se gândeşte continuu la blog. Oare a uitat că în viaţă mai trebuie să şi trăieşti?

Visurât se laudă că poate să ignore imbecilii. Asta da abilitate… Se putea ceva mai lipsit de esenţă? E cineva pe lumea asta care nu poate, care nu e nevoit să ignore imbecili?

Piticu se laudă că poate să facă singur hosting blogului propriu. Din nou o realizare măreaţă… Parcă e un copil bucuros că a reuşit să desfacă maşinuţa de jucărie, să vadă ce e înăuntru. Ba se mai şi mândreşte că face hosting-ul mai bine decât un profesionist. Poate ar trebui din nou să uităm de specializare, să nu mai existe locuri de muncă, fiecare să îşi producă totul pentru propria existenţă. Oare pe viitor va spune că e şi propriul dentist?

Ahilosu se laudă că face …nimic , adică nimic nefiresc pentru un tânăr ca el.

Costin se laudă că pentrece pe net 13-14 ore pe zi. Again, get a life!

Sunt deprimat acum, oamenii care mă motivau până nu demult, sunt nişte simpli vieţuitori, cu prea puţin de spus, tocmai îm momentul în care au ocazia să se remarce ca având ceva de transmis.

Articolul ăsta nu se vrea critic la adresa lor , e doar o dezamăgire internă a mea. Mă aşteptam la mai mult.

Şi Badea le mai şi face reclamă.

Legătură permanentă 7 comentarii

Am sac de dormit nou

Aprilie 22, 2009 at 8:40 am (de zi cu zi) (, , )

La ora 9 dimineaţa mă sună de la firma de curierat: „avem un pachet pentru dumneavoastră”.

Deci la ora 9 am deja sacul de dormit în mână, urmând să îl plătesc în zilele următoare. Mi se pare ireal, incredibil ca o firmă să funcţioneze în modul ăsta, cu atâta încredere în cumpărători. Şi totuşi funcţionează. Tot respectul pentru ei.

Update: am fost vineri-sâmbătă-duminică cu cortul, sacul ţine foarte bine având în vedere cât de rece e la munte acum noaptea.

Legătură permanentă 2 comentarii

Cinstea ca premisă

Aprilie 21, 2009 at 4:26 pm (de zi cu zi) (, , , , )

La recomandări ale unui prieten am ales să cumpăr un sac de dormit profesional dela montangrup. Pentru că aveam nevoie de el repede am dat telefon în loc să fac comanda direct în formularul online. Telefonic am stabilit ca peste o oră să îi trimit adresa de expediere prin e-mail iar el să pregătească pachetul. Zis şi făcut, mă sună peste o oră (ca să trimită deja pachetul) şi mă întreabă dacă pot să îi plătesc prin transfer bancar. Că e mai ieftin pentru mine, că dacă nu trebuie să plătesc încă 20 de lei comision la firma de transport, pentru returul banilor.

Hmm, îmi sună destul de suspect, adică să plătesc înainte ca el să îmi trimită ceva? Sună a ţeapă online. Dar prietenul a cumpărat tot de acolo… Ciudat, dilemă.

Îi spun că nu am cum, nu am când să ajung la bancă din cauza programului de la serviciu, etc. El îmi răspunde că nu e problemă, pot să fac transferul şi săptămâna viitoare, sacul îmi ajunge mâine sau poimâine. Asta m-a şocat. Primesc sacul de dormit mâine sau poimâine, dar pot să îi fac transferul săptămâna viitoare? Parcă nu sună a România. Are încredere până aşa de departe în orice necunoscut care îi comandă produsul?

I-am zis că sigur că da, vineri sau săptămâna viitoare pot să fac transferul. Pot să mă gândesc doar că cei care au ajuns să comande de aici sunt foarte pasionaţi şi la nivelul ăsta nu se mai pune problema de ţeapă. Pentru că oamenii care urcă pe munte sunt oameni de onoare.

Legătură permanentă 1 comentariu

Femei şi bărbaţi

Aprilie 16, 2009 at 3:58 pm (idei) (, , , )

Femeile nu ar trebui să fie angajate niciodată, pentru că sunt prea firave ca să lucreze. Ele ar trebui doar să aibă grijă de bărbat, să fie acesta liniştit când ajunge acasa. Munca fizică să se rezume maxim la curăţenie şi gătit. În speranţă că asta nu îi răpeşte tot timpul, în restul zilei să profite de creativitatea nativă. Da, femeile sunt mai creative şi mai analitice decât bărbaţii. Bărbaţii sintetizează.

Bărbaţii trebuie să lucreze, să îşi întreţină familia. Sunt mult mai rezistenţi fizic şi psihic.

Sunt sigur că mulţi consideră că sunt misogin şi că denigrez femeia. Dar e exact opusul. Eu spun că femeia trebuie protejată de greutăţile vieţii tocmai pentru că e mai firavă. Sunt unele munci care trebuie făcute de femei, altele de bărbaţi. Cine îmi spune că femeile sunt egale cu bărbaţii  e prost. Sunt complementari. E firesc oare ca o femeie să care saci de ciment? Nu. E firesc pentru un bărbat să coase cu acul? Nu (e fizic foarte dificil, degetele bărbaţilor nefemenizaţi sunt mai groase decât ale unei domnişoare; şi rabdarea e mult mai puţină).

Feminismul e înţeles greşit. Conceptul femeie = bărbat a fost creeat de capitalism, în scopul obţinerii de noi fonduri pentru conducători (înainte de asta, femeile nu aveau venituri, deci nu erau impozitate). Regimul comunist a distrus mai mult feminitatea. Femeile lucrau în fabrici cot la cot cu bărbaţii ajungând în timp să se confunde cu aceştia. Dacă vă uitaţi acum la femeile care au acum în jurul a 50 de ani, veţi întelege ce vreau să zic. Lipsa delicateţii care ar trebui să fie caracteristica primară, conceptul că pot să facă orice este greşit. De fapt, nu cel că pot să facă orice. Nu ar trebui să facă orice. De ce trebuie ca o femeie să dea cu ciocanul, să lucreze cu utilaje grele? Ca să se simtă egale? Cât de spălat trebuie să le fie creierul ca să creadă asta?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Pensia simulată

Aprilie 15, 2009 at 10:14 am (de zi cu zi, idei, na românia) (, )

Creşte din nou limita de vârstă pentru pensionare. Plătim mult de tot, imens, lunar 29% din venit doar pentru fondul de pensii. Nu ştiu dacă o să iau vreodată pensie din ţara asta. Şi dacă o să iau, o să fie infimă, o să fiu la pragul subzistenţei dacă o să mă bazez doar pe banii din pensia de la stat.

Limita de vârstă creşte constant, dar speranţa de viaţă nu are acela şi traseu. Asta demotivează clar: cum să aştepţi pensia când şti că înainte ajunge moartea?

Sunt foarte mulţi pensionari „de boală”. Nu cred că există român care să nu aibă câteva cunoştinţe pensionate pe caz de boală. E din nou destul de sigur că majoritatea sunt femei. Ceea ce e bine, pentru că merită să lucreze mai puţin.

E nefiresc să contribui la un fond de care nu o să beneficiezi. Sistemul se reglează singur. România e un loc în care orice se rezolvă. Oamenii muncesc, ies la pensie mai devreme pe motiv de boală (de multe ori fie imaginară, cu adeverinţă luată cu o mică şpagă, fie minoră, care în orice caz nu e invalidantă), apoi mai lucrează pentru că pensia evident nu le ajunge pentru un trai decent.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Extragere numerar

Aprilie 14, 2009 at 2:16 pm (de zi cu zi) (, , )

Banca Transilvania
– Alo, bună ziua, vreau să scot din cont 10.500 lei
– Sigur că da, vă rog după ora 2:30, atunci ne vine maşina cu numerar.

Ora 2
– Bună ziua, am venit să ridic 10.500 lei, am anunţat astăzi telefonic
– Nu avem nici o rezervare
– Am cerut la numărul de telefon de pe site-ul dumneavoastră, pentru adresa de aici. (dictez numărul)
– E de la altă unitate.
– Ok, cum facem acum?
– Pot să vă ofer maxim 10.000, dar am numai bancnote de 10 şi de 5

Am crezut că nu aud bine. De 10 şi de 5? Şi văd teancul de bancnote alăturat: erau bancnote de 10 şi de 5. O stivă de 20 de cm înălţime. Şi eu fără vre o plasă, ghiozdan, buzunar.
– Dacă fac o cerere pentru mâine, pot să primesc bancnote mai „decente”?
– Nu pot să vă garantez nimic, şi pentru sume peste 10.000 trebuie să depuneţi cerere.
Pe cererea tip era menţionat „mă oblig să ridic suma de .. în data de. În caz plătesc penalităţi 0,25%”.

Deci penalităţi puteau să garanteze că îmi aplică, dar banii pot să mi-i ofere în orice monedă doresc ei. Nimic nu îi opreşe să îmi dea mâine un teanc de bancnote de 5. Practic, o valiză.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

La mormânt

Aprilie 11, 2009 at 10:10 pm (personal) (, , )

Azi e sărbătoare. E ziua în care românii îşi aduc aminte de morţi şi cinstesc în amintirea lor.

Am fost la cimitir, la un alt cimitir decât cel unde sunt morţii mei. Acolo e obiceiul ca întreg satul să ofere pâine, vin şi colivă tuturor trecătorilor. Am stat mai bine de două ore în cimitir, nu am simţit nici cea mai mică emoţie. Un loc ca oricare altul, doar pământ, verdeaţă, aer curat. Nimic nu îi spunea sufletului meu că aici a jelit multă lume pe cei dragi.

Am plecat la fel de indiferent (dar nu în sensul rău al cuvântului, doar, pur şi simplu, nu simţeam nimic deosebit acolo). Şi am mers cu tatăl meu la mormântul mamei mele.
El a început să cureţe, ca de obicei, buruienile din jurul mormântului. În acelaşi mormânt am îngropat un unchi, un bunic (cel de care am fost cel mai apropiat, care îmi spunea zilnic poveşti), şi pe mama. Am aşezat nişte flori, am aprins nişte lumânări, apoi mi-am ridicat capul spre crucea de piatră. Poza arăta doi oameni, probabil bunic şi bunică pentru mine, dar care nu îmi erau cunoscuţi din poză deloc. Am mai zăbovit o clipă cu privirea, mă uit mai atent la chipul femeii. Şi mă izbeşte: e leit mama mea. Apoi privesc la data morţii mamei, calculez, sunt 17 ani de atunci… ce mic eram, doar un copil. Mă uit pe chipul lui, realizez că e bunicul meu preferat, în tinereţea lui. Mă regăsesc în ochii lui. Sunt eu. În ochii bunicii îmi văd mama. Îmi pare atât de rău că nu mai e acum. O iubesc. Hmm, ce ciudat… cum pot să o iubesc? Nu am mai văzut-o de aşa mult timp. Şi totuşi, asta simt. Asta mă intrigă profund: cum pot să îmi iubesc mama la fel de mult ca tatăl care practic m-a crescut singur? Şi totuşi, asta simt. Nu pot să fac diferenţă, să spun că pe el îl iubesc mai mult. Îi iubesc egal.

Mă strigă tatăl meu: e timpul să mergem, am stat destul de mult. Nu ştiu cât am stat, parcă a fost o secundă. Am udat florile şi am plecat.
Dar am fost acolo. Şi timpul a stat.

Legătură permanentă 1 comentariu

Orange network busy

Aprilie 6, 2009 at 11:00 am (de ce, de zi cu zi) (, , )

Duminică dimineaţa, ora 10. Sun un prieten, în legătură cu un grătar.
Pe ecran apare frumos „NETWORK BUSY”.

Sun la serviciu clienţi de la Orange. Îmi răspunde după câteva secunde (în timpul săptămânii, aştept zeci de minute pe melodia de fundal).
– Bună dimineaţa, îmi explicaţi şi mie vă rog de ce am primesc mesajul de eroare (mai sus amintit)
– În general se întâmplă dacă există o congestie de convorbiri
– Şi dumneavoastră credeţi că există o congestie, acum, duminică, a ora 10 dimineaţa?
– Numai puţin, să verific
Îmi cere adresa exactă (o stradă dintr-un cartie mărginaş din Sibiu, câteva sute de case în tot cartierul)
– Am verificat, şi nu există nici o congestie
– …
– Dar dumneavoastră vă aflaţi la intersecţia razelor de acţiune a doi stâlpi de recepţie, şi de aceea pot exista interferenţe
– Şi ce pot face eu, ca să nu se mai întâmple?
– Situaţia o să fie remediată, dar nu vă pot oferi un termen, pentru că nici eu nu îl am. Ce puteţi face dumneavoastră e să selectaţi manual reţeaua în care să se conecteze telefonul.

Eu ştiu că orange-ul a făcut destul de multe investiţii în echipamente, cum se poate să crape duminica dimineaţa, când nu foloseşte aproape nimeni telefonul?

Poate se rezovă cu selecţia manuală a reţelei… (nu, clar nu)

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Next page »