ISP-ul şi criza

Martie 25, 2009 at 4:27 pm (de zi cu zi, na românia) (, , )

Anul trecut, fiind plecat o perioadă din ţară şi ştiind că, în mod evident, nu voi folosi banda de internet de acasa, dar nedorind să desfiinţez total pentru că urma totuşi să mă întorc (din păcate), am zis măcar să fac ceva economie.
Dau un telefon la providerul meu de net, CTR în cazul de faţă şi le spun că doresc să schimb abonamentul curent cu cel mai mic posibil. Nici o problemă, în ziua următoarea banda îmi fusese deja scăzută, la fel şi factura.

Contextul curent: criză financiară, toată lumea se plânge că nu are suficienţi bani, firmele se închesuie să economisească şi să prindă cât mai mulţi clienţi.
Sediul firmei de net e undeva în capătul celălalt al oraşului, nu am fost niciodată la sediul lor (nici măcar cu ocazia conectării), facturile le plătesc prin ordin de plată, online banking.
Sun din nou la providerul de net:
– Bună ziua, sunt cutărescu, vreau să îmi măriţi banda şi să îmi dublaţi factura. Ba mai mult, aş vrea dacă se poate de astăzi, chiar dacă e jumătatea lunii şi o să plătesc pe toată luna; se poate?
– Sigur că da, dar trebuie să veniţi la sediul firmei, să semnaţi o cerere specială.
– Dar am mai avut o modificare de abonament, tot telefonic, nu a fost nevoie să vin la sediu.
– Da, aşa este, dar e noul regulament.
– … Până la ce oră aveţi program? (eu lucrez între 9-18)
– Până la ora 17

Deci probabil o să rămân cu abonamentul minim până când îmi schimb furnizorul.

P.S. prietenul lui sebi a reuşit.

Anunțuri

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Încă o taxă

Martie 24, 2009 at 10:54 pm (de ce, na românia, nervi) (, , )

Dosarul pentru disertaţie – gata. Mă prezint la facultate în mers voios de pionier, bucuros că scap de weekend-uri petrecute pe coridoarele ei.

Stai puţin, uitasem de context: anul trecut, pe vremea asta, aveam ultimele examene. Plus prezentarea lucrarării de diplomă. Dar, deplasarea de serviciu, în afara ţării, era planificată în cel mai inoportun moment: cu câteva zile înainte. Deci, ca să fiu sigur că nu sunt probleme, am depus o cerere la secretariat în care îmi specificam motivele şi ceream amânarea examinării mele pentru anul viitor. Adică acum.

Acum, surpriză:
– Trebuie să plătiţi 250 lei taxă de înscriere, pentru că nu sunteţi la prima sesiune de examinare.
– Ba sunt!
– Dumneavoastră consideraţi că sunteţi, noi considerăm că nu.

La decan, exact aceeaşi discuţie, degeaba susţin eu că în taxa mea de şcolarizare (vreo 20 de milioane pe an) ar trebui să intre şi examinarea asta. Dacă nu, de ce aş mai fi plătit taxa? Doar în speranţa că o să finalizez studiile, eventual chiar cu o diplomă care să dovedească asta.

Contraargumentul final a fost că sunt absolvent 2008, chiar dacă o sa fiu absolvent 2009. Deci – 250lei.

Legătură permanentă 1 comentariu

Carte din colecţia Adevărul

Martie 20, 2009 at 3:46 pm (de zi cu zi, na românia) (, , , )

Urc în taxi şi văd pe bancheta din dreapta o carte din colecţia sus numită. Dacă nu şti despre ce e vorba, pe scut: în fiecare joi, ziarul Adevarul se vinde împreună cu o carte, la un preţ foarte mic.

Trec peste bucuria de moment (omul e taximetrist, dar citeşte în timp ce aşteaptă apariţia unei oportunităţi de lucru mai bune) şi îmi aduc aminte în cate zile de joi am întrebat eu pe la diverse chioşcuri de ziare:

– Aveţi adevărul cu carte?
– Nu

Deci, îl întreb unde a reuşit  să găseasca ziarul cu carte, că eu n-am gasit.
– Nici n-o să găseşti
-…? De ce?

– Pentru că nu ţi-o dă nimeni. Nici eu nu ţi-aş da-o.
– … ? (doar pauză de uimire, după care omul îmi povesteşte)
Am şi eu un chioşc, acolo vinde nevasta. Dar sunt din-aştia care nu i-ai văzut în viaţa ta şi cer direct cartea. Păi tu i-ai da-o?
Fiecare mai avem cunoştinţe, fiecare vrea o carte. Mergi undeva, ai o atenţie. De obicei sunt rezervate cam toate, pentru cutare, pentru cutare. Poate rămân 2-3 carţi. Şi atunci le dai unuia pe care îl vezi prima dată? Dacă îl cunoşti pe om, şti că ia ziarul în fiecare zi de la tine, ţi-e ruşine să nu ii dai, dacă o ai. Dar dacă nu l-ai mai văzut? N-am.

Poţi să îl contrazici?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Dosar de diplomă

Martie 18, 2009 at 10:30 am (de zi cu zi, na românia, nervi) (, , , , , )

În sfârşit se apropie şi ziua în care termin şi cu master-ul ăsta. Am terminat lucrarea de diplomă şi merg la secretariatul facultăţii, să vad ce acte trebuie să depun. Îmi cere aşa: copii după diploma de licenţă şi după certificatul de naştere (ciudat, nu după buletinş oare femeile căsătorite primesc diploma pe numele de fată?); 3 fotografii tip buletin, o fişă de lichidare şi o carte poştală autoadresată şi timbrată.

Am ajuns la ultimele 2. Fişa de lichidare e o hârtie A5 de la secretariat, cu o listă pe care trebuie 3 semnături: de la bibliotecară (să ateste cum că nu am restantă nici o carte împrumutată), de la contabilitatea rectoratului (să ateste că nu am datorii faţă de facultate) şi încă o semnătură, de la şefa serviciului financiar, care atestă … că au semnat primele două.

În primul rând, mi se pare foarte nenatural că mă pune pe mine pe drumuri în loc să se ocupe angajaţii facultăţii de detaliile astea. În cadrul universităţii există toate informaţiile: de ce nu le centralizează ei, intern? Ca să pună pe drumuri mii de studenţi, din banii cărora universitatea se finanţează? Firesc ar fi fost să existe o persoană care interoghează o aplicaţie de gestiune in legătură cu studenţii, şi să primească o listă cu studenţii care au restanţe, fie financiare, fie la bibliotecă, sau de altă natură daca există. Lista asta să fie prezentă la secretariat şi comunicată doar studenţilor cu probleme în sensurile respective.

Să zicem că accept sistemul şi trebuie să obţin eu semnăturile (deci practic, facultatea porneşte de la prezumţia de vinovăţie a mea, adică eu sunt presupus ca fiind restant la bibliotecă şi la taxe, şi trebuie să demonstrez nevinovăţia mea prin semnătura gestionarilor).

Serviciul financiar se află la aproape 1km de facultate, biblioteca la peste 1km. Merg întâi la serviciul financiar. Se verifică printr-un click în programul lor de evidenţă şi îmi e semnată foaia. Îmi trebuie şi a 2-a semnătură din acelaşi birou. Femeia îmi spune că trebuie să merg întâi la bibliotecă, apoi să vin acolo să semneze ea.
Mă apucă nervii ştiind că trebuie să fac încă două drumuri printr-un trafic infernal. De ce naiba mai trebuie încă o semnătură, care să ateste că a semnat altcineva? În primul rând e o jignire pentru bibliotecară, adică semnătura ei nu e suficientă. Îi cer să îmi semneze acum, că urmează să merg eu la bibliotecă, fişa oricum nefiind validă fără toate 3 semnăturile. Îi zic în van, tot în van îi explic cât de stupid e sistemul. Deci sunt obligat să ocolesc oraşul până la bibliotecă (unde operaţiunea durează 10 secunde, eu neintrând până atunci în acea bibliotecă) şi să mă întrorc pentru semnătura finală. Cu greu m-am stăpânit să nu le rup foile de pe birouri.

Ok, termin şi cu asta. Merg până la poştă să cumpăr cartea poştală şi să scap de birocraţia asta întreagă.
Ca să fiu sigur, merg la sediul central al poştei din oraş.
– două cărţi poştale vă rog (să fiu asigurat, în caz pierd una 🙂 )
– nu avem…
Dacă doriţi vederi sau ilustrate…
– nu; îmi trebuie carte poştală, e pentru facultate, ni se cere la dosarul de diplomă
– nu avem, nu se mai fac!
– …

Legătură permanentă 1 comentariu

U.E. pentru State

Martie 13, 2009 at 2:54 pm (idei, na românia) (, )

Uniunea europeană are ca prioritate eliminarea vizelor S.U.A. pentru români.

Oare Spania şi Italia s-au lămurit cât de „uşor” e de rezolvat problema minorităţilor şi au găsit soluţi asta? Să meargă ţiganii şi în State, nu doar în Europa!

Iniţial problema minorităţilor era una românească, acum e europeană, urmează să devină globală?

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Nick

Martie 13, 2009 at 10:31 am (vointa) (, )

Cred că asta e cel mai bun exemplu pentru ideea din „I was upset i didn’t have new shoes until i saw a man without legs”.

Cel mai puternic clip despre forţa spiritului uman (Nick Vojicic):

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Legătură permanentă Lasă un comentariu