Trotuare şi parcări

Ianuarie 22, 2009 at 12:28 pm (na românia, nervi) (, , , , , , )

Locaţia e, bineînţeles, Sibiu.

În faţa sediului firmei pe la care îmi fac veacul, adică, practic, îmi traiesc jumatate de viaţa, deci locuiesc acolo, trece o stradă.

Nu o să comentez acum cît de prost e drumul (deşi e foarte prost), ci despre trotuar. Impropriu spus trotuar. Se împlineşte mai mult de un an de când trotuarul a fost spart, pentru a se schimba nu-ştiu-ce cabluri de curent. Da, vor să le pună prin pământ, să nu mai fie împăienjeniţi stâlpi cu câte 30 sau mai multe cabluri intersectate. Iniţiativă buna, ar da o altă estetică oraşului. Dacă s-ar reface trotuarul, ar fi arpoape aspectuos. Dar, de mai bine de un an, trotuarul e practic inexistent, pătura asfaltică fiind îndepărtată. Cel mai bine a fost în perioada cu -15 grade Celsius, se putea circula. În rest, ar fi necesare cizme pescăreşti de cauciuc. Acum e nămol-dezastru, nu poţi merge ca un om civilizat pe trotuar, că eşti practic pe drum forestier, în pădure.

Primăria simte nevoia să pluseze, că totul părea bine. Astfel, trimite comunitarii (jandarmi? poliţişti? gardieni? …comunitari.)  în inspecţie. Scopul: să noteze pentru amendare toate maşinile parcate total sau parţial pe trotuar. Deşi, practic, trotuarul nu există.

Locuri de parcare nu sunt amenajate pe rază de 2 km (într-un oraş de 7 km), trotuarul pentru pietoni e distrus. Ce se poate face? Se amendează plătitorii de taxe.

Anunțuri

2 comentarii

  1. mazemania said,

    bine ai venit in Blog Sibiu Index – unde sunt toti bloggerii sibieni! http://blogsibiuindex.blogspot.com/

  2. Dacă plouă « idei răzleţe said,

    […] Numai bun pentru circulaţie pietonală. Nici nu vreau să detaliez în ce hal e drumul forestier pe care îl traversez ca să ajung la serviciu. De ce trebuie eu să ajung ud şi murdar după un […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: