Către Patapievici

Ianuarie 30, 2009 at 12:47 pm (de zi cu zi) (, , , )

Un răspuns pentru articolul domnului Patapievici (despre care ştiu că e foarte inteligent), din evz.

Domnule Patapievici, ai interpretat în sens invers, deci greşit: cei numiţi mai sus nu sunt o cauză a stării de fapt, ci o consecinţă a ei.
Dacă doar violenţa face rating (de care depinde direct venitul lor), ei s-au adaptat.
Cei pe care îi pomeneşti sunt nişte reprezentanţi ai opiniei celor mulţi. Din cauza asta au rating.

Spectatorii se simt cumva răzbunaţi, e ca şi cum vocea lor s-ar auzi.
Pentru că sunt atât de mari nedreptăţile şi e atât de mare făţărnicia conducătorilor din prezent încât doar vorbele lor aduc o aparentă alinare. Îm plan concret nu se întâmplă, bineînţeles, nimic .

Badea nu poate fi caracterizat în nici un caz ca fiind netalentat şi lipsit de caracter.  Că are metode nejurnalistice, asta da. Dar oamenii mai vor să vadă şi subiectivism, păreri reale, simţite, nu doar recitări impasibile de fapte incontestabile.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Evoluţia petrolului

Ianuarie 30, 2009 at 10:30 am (idei) (, , , , , , , )

Uite aici o comparaţie între preţurile benzinei, gazlui şi petrolului, la distanţă de 6 luni.

3 iulie 2008 21 ianuarie 2009
petrol = 146 dolari barilul petrol = 33 dolari barilul
benzina = 4,13 lei benzina = 3,02 lei
gaz = 104,41 lei (/Mwh) gaz = 104,41 (/Mwh)
dolarul = 2,29 lei dolarul = 3.3364 lei

Transformând în lei, preţul pe baril de petrol e 334 lei vara şi 110 lei iarna. Adică, petrolul mai puţin cu 67%, benzina cu 27% iar gazul, constant.
O evoluţie cel puţin ciudată. Unde e interdependeţa? Nicăieri.

Variaţiile în sus ale preţului petrolului sunt urgent folosite ca motive incontestabile de mărire a preţurilor. Dar la scăderea acestuia, graba nu mai e aşa de mare.

Legătură permanentă 1 comentariu

Anti mass

Ianuarie 29, 2009 at 2:14 pm (de zi cu zi) (, , , )

Nu mai ştiu unde am citit asta, dar o s-o folosesc împotriva mass-erilor.

Daca NU citesti acest mesaj vei primi 1 milion de euro.
Prea tirziu! L-ai citit. Trimite mai departe, e incredibil! chiar functioneaza! Si eu l-am citit si nu am primit 1 milion de euro.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Dacă plouă

Ianuarie 28, 2009 at 3:26 pm (de zi cu zi, na românia, nervi) (, , , , )

Plouă de o zi. Toate şoselele sunt practic inundate. În general se văd clar acum două poteci facute de roţile tirurilor în asfalt. Dacă ai norocul să fi surprins de o maşină lângă o zonă inundată mai abundent, te-ai rezolvat cu o udătură bună.

Dar nu doar şoseaua e cu probleme. Trotuarul (dacă există) e şi el practic o mare baltă. Sau o intermitenţă baltă-asfalt-baltă-asfalt. Numai bun pentru circulaţie pietonală. Nici nu vreau să detaliez în ce hal e drumul forestier pe care îl traversez ca să ajung la serviciu. De ce trebuie eu să ajung ud şi murdar după un drum de câteva minute?

Şi mai am o întrebare: de ce naiba în Norvegia,  după 30 de zile (plus nopţi)  de ploaie continuă, se poate ca drumurile şi trotuarele să fie doar ude, dar să nu existe bălţi?

P.S. cel mai scurt răspuns pe care l-am primit: probabil drumurile acolo nu sunt făcute de români

Legătură permanentă 1 comentariu

Nu există transport în comun

Ianuarie 28, 2009 at 2:50 pm (de zi cu zi, na românia, nervi) (, , , , )

În Viena, de anul nou, 31 decembrie, 1 ianuarie am circulat doar cu metroul. Chiar în zilele astea când era declarat că programul de circulaţie e în regim de sărbătoare, aşteptam în staţii maxim 5 minute. Chiar am avut surpriza ca, după ce am coborât scările exact în momentul în care metroul pleca, să aştept doar 1 minut, da, un minut, pentru următorul.

Aşa am înţeles de unde au învăţat corespondenţii TV, cei care intervin câteva secunde la buletinele de ştiri declarând că traficul e foarte greu şi ne sfătuiesc să folosim transportul public. Probabil aşa au văzut ei că fac cei de la posturile internaţionale.

Dar, săptămîna trecută m-am lamurit: la noi chiar nu se aplică.
Motivaţia 1:  duminică, aveam un examen programat la master. Asta e programarea, trebuie respectată. Fiind programat la ora 9, a trebuit să iau autobuzul care pornea la ora 8 şi să aştept 40 de minute. Nu puteam să merg cu cel de ora 9, pentru că aş fi întârziat. Vrei să  foloseşti transportul în comun? Trebuie să ai  alocate 2 ore doar pentru deplasare (distanţă 4km)
Motivaţia 2: luni, program de lucru începând cu ora 9. Acum autobuzul circulă mai des. Din 20 în 20 de minute, deci e în regulă, plec la 8:40 şi ajung exact la timp. Asta în cazul ideal în care autobuzul chiar vine. Dar a venit doar la 9 fix. Ceea ce mă pune în situaţia de a da explicaţii privind motivaţia întârzierii mele. Neplăcut. Dar, eu sunt unul din cazurile fericite care scapă după puţine cuvinte. Dar mulţi sunt cei care sunt mustraţi, chiar penalizaţi, imputându-li-se din salar pentru minutele de întârziere. Mult mai neplăcut.

Aşa că, aş ruga reporteraşii să mă scutească de sintagma „poliţia ne sfătuieşte să folosim transportul în comun”.

P.S. Despre Bucureşti nu pot şti exact (acolo ştiu că sunt metrouri), dar în rest aşa e.

Legătură permanentă 2 comentarii

Trotuare şi parcări

Ianuarie 22, 2009 at 12:28 pm (na românia, nervi) (, , , , , , )

Locaţia e, bineînţeles, Sibiu.

În faţa sediului firmei pe la care îmi fac veacul, adică, practic, îmi traiesc jumatate de viaţa, deci locuiesc acolo, trece o stradă.

Nu o să comentez acum cît de prost e drumul (deşi e foarte prost), ci despre trotuar. Impropriu spus trotuar. Se împlineşte mai mult de un an de când trotuarul a fost spart, pentru a se schimba nu-ştiu-ce cabluri de curent. Da, vor să le pună prin pământ, să nu mai fie împăienjeniţi stâlpi cu câte 30 sau mai multe cabluri intersectate. Iniţiativă buna, ar da o altă estetică oraşului. Dacă s-ar reface trotuarul, ar fi arpoape aspectuos. Dar, de mai bine de un an, trotuarul e practic inexistent, pătura asfaltică fiind îndepărtată. Cel mai bine a fost în perioada cu -15 grade Celsius, se putea circula. În rest, ar fi necesare cizme pescăreşti de cauciuc. Acum e nămol-dezastru, nu poţi merge ca un om civilizat pe trotuar, că eşti practic pe drum forestier, în pădure.

Primăria simte nevoia să pluseze, că totul părea bine. Astfel, trimite comunitarii (jandarmi? poliţişti? gardieni? …comunitari.)  în inspecţie. Scopul: să noteze pentru amendare toate maşinile parcate total sau parţial pe trotuar. Deşi, practic, trotuarul nu există.

Locuri de parcare nu sunt amenajate pe rază de 2 km (într-un oraş de 7 km), trotuarul pentru pietoni e distrus. Ce se poate face? Se amendează plătitorii de taxe.

Legătură permanentă 2 comentarii

Foloseşte log4j în mod decent

Ianuarie 19, 2009 at 4:09 pm (calculatoare) (, )

Lucrând în comun la un proiect (java) împreună cu doi colegi, dupa 1 săptămână de programare în echipă, adică făceam cu schimbul la un calculator + un videoproiector căci până atunci lucraserăm la părţi diferite ale aplicaţiei care trebuiau acum integrate, deci evident toţi epuizaţi şi fără chef, descoperim că ar fi util să punem şi loguri. Logurile sunt un lucru foarte util pentru orice aplicaţie care rulează pe server, fără ele nu poţi şti ce s-a întâmplat exact atunci când descoperi că ceva nu e în regulă.

Şi pornim la adăugat manual text. Fiind încă în faza de dezvoltare şi cunoscând că o funcţie returnează uneori eronat, un coleg propune mesajul următor:

„Have faith; User added successfully in security”

După vreo 30 de minute, făcând nişte corecturi în funcţie şi fiind acum mult mai sigur pe corectitudinea rezultatului, adaug mesajul următor:

„User genesis appears to have been a success of divine proportions.”

Legătură permanentă Lasă un comentariu

Java e mai bun decât C#

Ianuarie 19, 2009 at 11:23 am (calculatoare) (, , , , , , )

Sau cel puţin mediul de dezvoltare, Eclipse, e mult mai bun decât MS Visual Studio.

Am pornit recent în studiul C# şi chiar aveam aşteptări mari de la IDE-ul creeat de Microsoft.

Oricare din afirmaţiile de mai jos sper să  se dovedească false la un moment dat, eu doar acum fiind la primele încercări de a lucra cu C# ( Visual Studio varianta 2008 )

  1. search-ul arată mizerabil în VS. În Eclipse vezi frumos într-o structură arborescentă şi grupat pe pachete-subpachete-clase-metode numărul de rezulatate . În VS rezultatul e greu citibil, practic e un rezultat text simplu, total neintuitiv faptul că poti da click pe un rând de text pentru a afişa rezultatul. Oricum nestructurat. Plus că în Eclipse, poţi căuta frumos pe tipuri de fişiere, pe proiecte, etc. Poţi căuta chiar după o expresie regulată.
  2. în VS nu există combinaţii simple de taste. E mult prea mouse-oriented, şi programatorii sunt obişnuiţi să folosească tastele, nu mouse-ul, pentru rapiditate. Doar cu mouse-ul ajungi la definiţia de funcţie (fapt greoi), iar lista de referinţe la o metodă e din nou foarte neergonomică
  3. VS nu mă ajută deloc la formatarea codului. Gasesc foarte util în Eclipse faptul că imediat ce deschid o paranteză, de orice tip, ({[, îmi pune automat perechea, )}] , astfel nu rămâne nici o paranteză neînchisă. Eclipse-ul mai închide si ghilimlele. Cel mai enervant pentru mine e că VS nu îmi pune automat acolada } de închidere a funcţiei sau a instrucţiunilor if/for, rămânănd după o funcţie simplă cu multe acolade de închis, fiind foarte uşor să apară erori.
  4. ceva ce nu am găsit sub nici o formă în VS e highlight-ul de cuvinte. Indiferent că e variabilă sau funcţie, când selectez cuvântul, Eclipse-ul îmi face un highlight pentru toate apariţiile acelui text în fişier, pot să văd rezultatele la un scroll rapid. Plus că pe bara laterală de scroll vertical apar liniuţe colorate care mă ajută să ajung rapid la următoarea apariţie a textului căutat. VS nu are nimic de genul ăsta.
  5. importul de namespace-uri e mult mai greoi faţă de importuri de package-uri în java. Eclipse te ajută dacă tastezi doar începutul numelui unei clase şi adaugă automat instrucţiunea import cu CTRL+SPACE. În VS trebuie să şti numele exact al clasei, apoi să mergi cu mouse-ul (nu are nici măcar combinaţie de taste) să poţi alge din lista de using.
  6. poate sunt pur şi simplu obişnuit cu modul de lucru în java, dar mi se pare foarte dezorganizant modul de lucru cu namespace-uri în c#. Consider structura arborescentă cu package-subpackage-clase (fiecare în fişier propriu) net superioară structurii de soluţie-proiecte-fişiere-namespace-uri-clase.

Dacă citeşte cineva post-ul ăsta şi poate să mă contrazică, să îmi lase un comentariu. Chiar sper să greşesc.

Legătură permanentă Lasă un comentariu

În Viena nu e nimic de vizitat

Ianuarie 16, 2009 at 4:19 pm (calatorii) (, , , )

Concediul de iarnă am hotărât să îl fac la Viena. Vreau să vizitez locul ăsta cît mai bine, să văd cât mai multe lucruri diferite de România. Aleg o oarecare agenţie de turism (Romantic travel – probabil printre cele mai proaste agenţii, sau cel puţin cu cei mai proşti ghizi) şi plecăm.

Înainte de Viena, ghida ne declară că facem o pauză la Parndorf. Ok. 3 ore. Câââât? Apoi ne explică: ăsta e un centru comercial pentru tot felul de mărci de haine/încălţăminte (mă scuzaţi că n-am auzit de el). Nici n-a zis asta bine, că se trezesc câteva fufe disperate să strige „doar atât? măcar 4 ore jumate..”. Fuck, mă prind nervii. Io chiar n-am chef de pierdut la cumparaturi. Io vreau să văd arhitectură, muzee, oraşul, tot, orice, dar nu cumpărături. Din cauza disperaţilor am pierdut 3 ore din viaţă plimbându-mă pe lângă magazine cu preţuri în mare majoritate inaccesibile. Asta e, mă conformez mulţimii, mâine recuperăm.

Dupa-masă intrăm în Viena şi începem să vizităm centrul. Ca să mă asigur, întreb ce facem în caz că ne pierdem şi aflu că autocarul va fi acolo peste 3 ore. Super, la 10 minute după ce am pornit cu grupul şi m-am lămurit că stăm exagerat de mult să admirăm un copac şi trecem în fugă, cu explicaţii sumare pe lângă obiective gen: parlament, primărie, operă, teatru, ajutat de nişte trecători ne-am pierdut de grup. În 3 ore ne-am rătăcit şi regăsit de vreo 3 ori, vazând în mare parte faimosul ring vienez. Pe scurt nu poate fi explicat, pot doar să emit o concluzie: merită vizitat. În seara asta doar ne-am făcut poftă de plimbare prin oraş.

Ajungem seara  târziu la hotel. Întrebăm care e programul de a doua zi. „La ora 2 mergem la palatul Schonbrun”. În mintea mea mă gândeam deja „probabil asta e tot ce vom vizita în Viena  dacă rămânem cu ghida”. Totuşi, întreb, ca să mă lămuresc: „şi înainte de ora 2?”
Răspunsul care a urmat m-a lovit frontal, indiferent de cât de pregătit eram eu de a primi un raspuns total incompentent, tot m-a luat prin surprindere: „E un centru comercial în apropiere, multe magazine, sau puteţi să vizitaţi… (ezită, se gândeşte) … de fapt nu prea e nimic de văzut în Viena”.

Dacă îmi dădea din senin o palmă nu mă speria aşa. Am rămas la propriu cu gura căscată, n-am putut să mai reacţionez. Cum naiba nu e nimic de văzut în Viena? Shit. Următoarea dată când am văzut-o pe ghidă a fost la urcarea în autocar pentru întoarcerea în ţară.

Având o hartă dintr-o benzinărie, in zilele următoare am vizitat aşa:

  • palatul Schonbrunn, pe care am irosit 13 euro de persoană, bani pe care îî regret şi azi. Nu pentru că nu aş fi avut destui bani, dar palatul chiar nu merită vizitat pe interior. E pur şi simplu o clădire rectangulară, ca un grup de 4 blocuri comuniste lipite, fără o arhitectură deosebită, cu camere mari dar ..goale, fiind afişate doar câteva tablouri reprezentând nişte regi şi regine plictisiţi şi plictisite (încă nu mi-am explicat cum pot fi niște oameni aşa urâţi, poate din cauza cosangvinizării). Nici pe interior camerele nu au o arhitectură spectaculoasă, de abia câteva picturi. De statui, bazoreliefuri nu poate fi vorba.
  • grădina palatului Schonbrunn, cu intrare liberă, e cu totul altă poveste. Imensă, poţi să te plimbi ore în şir, frumos amenajată, ordonată, îngrijită. Fântâna din mijlocul grădinii era mult mai impresionantă decât tot palatul, la fel şi restaurantul amenajat pe culme.
  • grădina zoologică din Viena, tot lângă palatul Schonbrunn, 12 euro de persoană. Am intrat, câteva raţe pe un pârâu, urmează un ocol împrejmuit, nimic înăuntru. Un al doilea, la fel, gol. În al treilea doar 3 maimuţe tremurânde. M-am enervat, am zis că e cazul să cer banii înapoi, ce e asta, bătaie de joc? Totuşi, am zis să mai caut căteva minute. Şi n-am regretat, am găsit animalele, am găsit o hartă în care vedeam cât de mare era întinderea grădinii. 3-4 ore ne-am plimbat printre animale de toate felurile, de pe toate continentele, ba chiar printr-o junglă artificială amenajată în interiorul unei sere. Ce e foarte deosebit faţă de grădinile zoologice din România e că animalele nu stau într-un cub alb cu gratii, ci într-un mediu căt mai apropiat de cel natural, si pe căt se poate deschis, liber. Adică: păsări, maimuţe, erau libere să circule printre vizitatori  (atât timp cât nu erau specii periculoase); prin jungla amenajată era o cascadă, un pârâu cu peşti, castori, ţestoase; pinguinii aveu gheţariş multe-multe altele. Deci merită văzută.
  • muzeul de istorie naturală (7 euro). Mult mai impresionant chiar şi arhitectural comparativ cu Schonbrunn: picturi inspirate, statui, bazoreliefuri cu bun-gust. Totuşi, valoarea muzeului constă în ceea ce expune. Şi expune multe (pe langă colecţia de roci şi meteoriţi sunt expuse foarte multe specii de animale împăiate, schelete de dinozauri), e nevoie de timp cel puţin 4-5 ore. Deci merită văzut.
  • acvariul (3 euro). Nu am văzut ceva aşa frumos amenajat vreodată. Într-un bloc de sticlă şi oţel de 10 etaje era amenajat un mediu incredibil de natural pentru animale. Din nou o junglă, da, creşteau copaci la etajul 2 la etajul 5 al clădirii, printre ei  treceau vizitatorii, zburau păsări, alergau maimuţe, se plimbau ţestoase, înotau peşti prin acvarii frumos amenajate. Incredibil de multe specii acvatice în muzeu.
  • ring-ul vienez, e de fapt o stradă care merge de jur-împrejurul centrului oraşului. Plimbându-te pe strada asta vezi majoritatea clădirilor importante. Da, merită.  Palatul Hofburg, primăria, StephansDom, biserica Votive, parlamentul, opera, multe, multe. Cu specificaţia că am intrat şi în muzeul Albertina, care găzduia o expoziţie de pictură din care m-am lămurit că pictura contemporană e aproape în unanimitate de 2 bani, nu 2 lei. Oare jignesc pe cineva dacă zic de Picasso că nu merită nici el mai multă apreciere?

Aş mai specifica despre ghidă că nici la Bratislava nu s-a descurcat mai bine. Am văzut o singură cetate, sus pe un deal, în rest plimbându-ne pe nişte străduţe lăturalnice. Oarecum, mă îndoiesc despe Bratislava că nu ar avea chiar nimic de oferit turiştilor.

Deci nu mergeţi cu RomanticTravel.

Legătură permanentă 11 comentarii

Ultimul examen la master

Ianuarie 16, 2009 at 10:38 am (de zi cu zi) (, , , , )

Anul trecut pe vremea asta  trebuia să termin şi cu master-ul. Am plecat însă din ţară în timpul sesiunii, aşa încât am rămas cu două probleme: disertaţia nesusţinută plus un examen. În toamnă, septembrie, fiind în ţară, m-am interesat de restanţe. M-am prezentat la primul examinare a profesorului, greşala mea, fără să îl anunţ. Mi-a spus că nu are subiecte pregătite, să revin la următoarea examinare. Ok, recitesc materia a doua oară, susţin examenul destul de sigur pe mine, pentru că învăţasem acelaşi lucru de două ori, lucru care nu prea îmi stătea în fire. La examen profesorul nu s-a prezentat, dar a venit asistenta sa cu un subiect pregătit special pentru mine (lucrarea mea era diferită de a tuturor celor prezenţi, fiind în primul an de master aceştia). Test grilă, finalizat de mine foarte repede şi cu încredere. Era clar că obţin notă de trecere aşa că am plecat liniştit.

Acum, în ianuarie, merg la secretariat ca să mă asigur că pot să susţin disertaţia, cunoscând faptul că sunt singurul din grupa mea care a lăsat să treacă un an. Secretare face verificările şi mă anunţă solemn că nu am o notă trecută în catalog. Bineînţeles, previzibil.

Îl sun pe profesor, îi povestesc toată tărăşenia, îmi zice să îl sun din nou a doua zi, ca să caute lucrarea. Ok, a doua zi îmi spune că nu o găseşte. Insist eu,  că, totuşi, poate e în arhive la facultate, poate e pe undeva, poate, poate. „Nu”, vine raspunsul scurt. Era clar pentru mine că obiceiul lui e de a arunca toate lucrările după ce trece notele în catalog (deşi a mea, cumva, scăpase de la notare, dar nu de la aruncare). Îi amintesc totuşi că el nu a fost la examen, doar asistenta lui. „Atunci poate e la ea, aşa se explică de ce nu o am eu”. Pai cum, nu el le corectează? Nu. Bun, mai răsare o speranţă. Aflu a doua zi numele şi numărul de telefon al asistentei, o sun.

Răspunsul pe ton autoritar mă intrigă: „Doar acum dai telefon să afli de notă, până acum de ce nu te-ai interesat, a trecut atâta timp”.
Eu fiind sigur că am făcut bine la examen, bineînţeles că nu m-am mai interesat daca ei trec nota în catalog. Mă scuzi că nu m-am gandit că tu eşti o ameţită din cale afară care pierde lucrările. Mie aşa ceva mi se pare de neînchipuit, poate şi pentru că nu mi s-a mai întâmplat, ca să mă pot obişnui. Dar, practic, lucrările alea sunt rezultatul muncii ei, al slujbei pe care o are. Prin ele se finalizează, se evaluează ceea ce face ea la serviciu. Dacă facem o analogie, eu sunt clientul pentru ei, pentru că eu le dau banii. Cum ar fi să zic eu unui client că am pierdut ceea ce el a cumpărat? Şi să il trag la răspundere tot pe el, pentru faptul că nu s-a interesat la timp daca eu nu cumva i-am pierdut bunul. Ea e total responsabilă pentru asta dar încearcă să mă declare pe mine vinovat? Hmm.
Aş putea să îi zic chestiile astea, să mă cert cu ea. Dar, care sunt şansele să mai iau vreodată nota de trecere la acest examen? Aşa că, probabil, o să mai susţin încă o dată examenul, dar de data asta trebuie să mă asigur că şi primesc notă pentru prestanţă.

Legătură permanentă 2 comentarii

Next page »