Evaluare financiară

Decembrie 15, 2008 at 11:24 am (idei) (, , )

Ipoteza porneşte de la câteva calcule scurte: presupunem un salariu decent pentru oraşul Sibiu: 1000 euro. Într-un an, 12 mii. În zece ani, 120 de mii, adică aproximativ preţul unei case. Încep să lucrez la 20 de ani, şi lucrez pănă la 70, deci 50 de ani de obţinut câştiguri. Rezultă 600 de mii de euro într-o viaţă de om. O casă 100 de mii,  maşini 30 mii. Rotunjit 500 mii pentru mâncare, haine şi distracţie. Pe viaţă.
Bineînţeles că suma poate fi mai mare,  dar chiar daca o dublez sau cuadruplez, tot mi se pare foarte limitant. Dar mulţi nu caştigă aşa mulţi bani, şi mulţi nu lucrează atâţia ani. M-am speriat la gândul asta: maximul posibil de obţinut să se învârtă în jurul a 1, maxim 2 milioane? (2 fiind deja un ideal foarte greu de atins)
Brrr..

Dar: toate calculele sunt făcute prin prisma angajatului. Aici e punctul care poate face diferența. Oamenii sunt de două tipuri:

– oameni care fac lucrurile, execută ceea ce au de făcut, au rezultate direct măsurabile
– oameni care fac lucrurile posibile, au idei și le pun în aplicare; ei pornesc activități, ei sunt antreprenori, ei creează cadrul pentru cei care execută

Doar în a doua ipostază poţi să ajungi să speri la mai mult, la lipsa unei limitări. Doar dacă vrei să faci ceva poţi să ajungi să faci ceea ce vrei. Dacă vrei să ai ce nu ai acum, trebuie să faci ce nu faci acum. Dacă o să faci în continuare acelaşi lucru pe care îl faci acum, o să ai în continuare genul de viaţă pe care o ai acum.

Anunțuri

2 comentarii

  1. mtz said,

    boss, dar ai uitat un lucru foarte important si vreau sa iti atrag atentia : pt oamenii care au venitul de peste 1.000E sansa de a apuca 70 de ani e cam mic, tinand cont la toti factorii ce influenteaza un asemenea job.

  2. ideirazlete said,

    cu atât mai mult: dacă nu apucă 70 de ani va avea o perioadă alocată muncii mai mică (în ani), dar poate mai mare în fiecare zi (adică va avea program mai mult de 8 ore). Deci şi puţini bani, şi puţin timp liber.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: