Polițiști la volan
Merg liniștit trecerea de pietoni, îmi taie calea un polițist (în mașina poliției, dar fără nici o semnalizare pornită). Nici cel mai mic gând să oprească, sau măcar să încetinească.
Bonus: vorbea la telefonul mobil (clar nu în interes de serviciu, că ar fi vorbit la stație).
La benzinăria Mol se fură
Îmi place să fiu servit. Dacă merg la benzinărie, prefer să fie un angajat acolo care se ocupă să desfacă bușonul, să toarne benzina, să îl închidă.
În caz că sunt eu neîndemânatic sau sunt îmbrăcat mai bine, pregătit pentru o întâlnire, un interviu, orice, nu vreau să pun mâna să miros după aceea a benzină pe unde mă duc. Puține benzinării mai au asemenea angajați, majoritatea sunt cu autoservire, fapt care mă enervează.
La benzinăriile Mol mai găsești așa ceva.
Nu îmi place să merg cu rezervorul către gol, și se cam apropia. Computerul de bord îmi zice ca mai pot face 195 km cu benzina existentă, ceea ce cu un consum de 6% cât îmi indica pe ultimele mii de km înseamnă undeva la 12 litri de benzină. Cer plinul, omul toarnă până se aude țăcănitura specifică. Mă uit pe pompă, 120 de lei, în regulă. Omul mai strânge o dată de mâner și continuă să țină apăsat, până la 166 lei.
După țăcănitură a mai turnat de 46 lei? Da! Nu am ce să fac, plătesc, pe bon scrie clar: 42 litri. Cu 12 litri existenti, 54 în total. Dar rezervorul meu e de 45 l.
Sunt destul de sigur că au o metodă de a fura în benzinăria Mol, pentru că e imposibil să treacă peste capacitatea rezervorului cu 9 litri.
Sovata
Weekend, merg la Sovata. Toată ţara a auzit de Sovata, e printre cele mai renumite staţiuni româneşti.
Nu mergeţi până acolo, faceţi drumul degeaba. Drumul e de-a dreptul inpracticabil, asfaltul (pe unde există) e spart sau măcinat de ploi încât aparent te afli în mijlocul unui război. O altă problemă e că nu există nici un fel de indicator, deci nu reuşeam în nici un fel să ne lămurim în legătură cu direcţia în care să mergem. E atât de îngrozitor traseul încât chiar nu ştiam încotro să mergem. Nici un om prin zonă pe care să îl întrebăm, nici un indicator după care să ne orientăm.
Cumva totuşi am ajuns, după câteva încercări nereuşite de a pătrunde pe drumuri care se dovedeau a fi fundături. Întreaga staţiune pare a fi un sit arheologic, totul e exacavat. Din păcate am înţeles că în stadiu de paragină de cel puţin doi ani.
Ignorăm, trecem printre bălţi (deşi nu plouase), căutăm ştrandurile, unde putem să ne îmbăiem, pentru că erau peste 35 de grade, ne topeam de cald. Surpiză, renumitul lac Ursu, cel mai mare, în care se înota în trecut, era acum împrejmuit cu gard cu sârmă ghimpată, cu menţiunea: “Rezervaţie naturală”. Deci clar, nu se va putea face niciodata baie aici. Trecem mai departe şi găsim faimoasele băi de la Sovata: nişte bălţi, puţin mai mari ca suprafaţă decât o cameră de dimensiuni medii. Bălţi înconjurate de buruieni, brusturi, fără nici o amenajare, cu crengi plutinde şi grămezi de frunze în descompunere. Mirosul pe măsură. Cred că toată şmecheria e că sunt sărate, bănuiesc, deşi sunt aproape sigur că nu au aceeaşi concentraţie cu cele din Ocna Sibiului. De bălăcit se bălăceau doar vreo trei copii ai localnicilor, care cunoşteau bine locul în care se pot arunca fără să se lovească de fundul bălţii.
Întrebăm pe trecători de alt ştrand, şi afăm că mai este unul: dar închide la ora 5 (17), mai fiind un sfert de oră până atunci.
Am vrut să mâncăm la un restaurant de duzină, unde cel mai ieftin suc la 0,3 l era 7 lei.
În total am petrecut o oră în Sovata, următoarea direcţie, Praid (la 6 km).
Din nou la Ambient
Săptămâna trecută căutam să cumpăr un dulap prin Ambient, dar bineînţeles nu am reuşit.
Ieri, intru din nou în acelaşi magazin, căutând de data asta un birou. Nu am găsit şi trec din nou să văd dulapul de săptămâna trecută. Surpriză: din 4 mai erau doar 3, lipsea exact cel pe care îl vroiam eu.
Cred că propria descărcare a fost singurul lucru pe care l-am rezolvat certând-ul pe vânzător, şi pe şeful acestuia, şi pe ambii la un loc, numind-ui în toate felurile pentru faptul că mie nu mi-au vândut, dar altuia au putut să îi vândă de pe stoc.
Ei încercau să îmi explice că alt client a făcut comanda şi furnizorul le-a confirmat că poate să îl dea pe cel de pe stoc, dar în cazul meu au exclus total posibilitatea asta.
Oare cât de nervos e recomandat să fi după întâmplarea asta: din 4 dulapuri ce diferă doar prin culoare, vrei să iei unul, dar nu îţi e vândut, deşi insişti jumatate de oră să discuţi cu supervizorii, gestionarii, furnizorii, iar, după o săptămână descoperi că i-a fost vândut totuşi altuia exact dulăpiorul pe care îl vroiai?
Vânzări pe timp de criză
Merg la Ambient să cumpăr un dulăpior pentru depozitat papuci. Găsesc imediat unul acceptabil, și prețul e bun, decid că îl iau. Mă uit la culori, sunt 4 dulapuri identice ca formă și mărime, în 4 culori diferite. Hotărăsc exact care și chem pe unul din lucrători.
- Cum fac să iau dulapul ăsta, vine demontat, într-un pachet, sau doar așa, montat, că nu știu dacă încape în mașină
- Îl avem doar așa, montat, dar veniți cu mine să verific la calculator
Ocolim primtr-un labirint de coridoare, ajungem în final la un calculator care evident nu funcționează, deci ne întoarcem de unde am pornit, unde individul o întreabă pe o colegă, apoi vine la mine.
- Le avem doar pe astea, nu putem să le vindem, sunt primele modele din gamă şi sunt în teste, dacă se cumpără se mai aduc
- Păi îl cumpăr acum, şi mai aduceţi
- Nu pot să vi-l dau
- Păi atunci înseamnă că a picat testul
Erau 4 dulăpioare identice, care difereau doar prin nuanţă, dar nu am putut să iau niciunul. Oare de ce nu putea să ţină acolo doar unul şi eventual un paletar de culori, să explice viitorilor clienţi că se pot aduce şi alte culori? Nu, trebuie ţinute toate 4 pe stoc, în nici un caz nu se poate vinde.
Ceea ce m-a nelămurit puţin e că am văzut alte dulapuri, care probabil nu erau în teste, din care nu mai aveau pe stoc, dar erau expuse având o foaie scrisă de mână: “VÂNDUT”.
Ok, deci putea fi adus doar pe comanda.
- Şi peste cât timp pot să îl ridic dacă fac acum comanda?
- Peste 21 de zile
- Îl puneţi la clocă şi doar atunci iasă?
În parc
Îmi simt ochii cam obosiţi, aşa că merg până în cel ma apropiat parc să mă relaxez 10 minute, în pauza de masă. Mă aşez pe marginea fântânii arteziene, cu privirea pierdută în apa agitată. Şed aşa 5 minute şi se apropie un comunitar de mine.
- Nu mai staţi pe marginea fântânii Stau, privesc, mă aşezasem pe nişte blocuri dure de granit.
- Ridicaţi-vă, nu mai staţi acolo, că se rup, nu auziţi?
- Aud, dar nu înţeleg; nu e din granit?
- Nu înţelegeţi româneşte? Nu mai staţi pe margine
Mă ridic în picioare şi rămân lângă fântână, cu spatele la comunitar, admirând în continuare apa.
Nu am păţit aşa ceva nici în Budapesta, pe cetatea lui Corvin, unde m-am căţărat pe toate zidurile, nici în Viena, lângă statuia lui Strauss, nici în Copenhaga, unde oricine putea să atingă faimoasa mică sirenă. Nu, la noi granitul e delicat.
Pensia simulată
Creşte din nou limita de vârstă pentru pensionare. Plătim mult de tot, imens, lunar 29% din venit doar pentru fondul de pensii. Nu ştiu dacă o să iau vreodată pensie din ţara asta. Şi dacă o să iau, o să fie infimă, o să fiu la pragul subzistenţei dacă o să mă bazez doar pe banii din pensia de la stat.
Limita de vârstă creşte constant, dar speranţa de viaţă nu are acela şi traseu. Asta demotivează clar: cum să aştepţi pensia când şti că înainte ajunge moartea?
Sunt foarte mulţi pensionari “de boală”. Nu cred că există român care să nu aibă câteva cunoştinţe pensionate pe caz de boală. E din nou destul de sigur că majoritatea sunt femei. Ceea ce e bine, pentru că merită să lucreze mai puţin.
E nefiresc să contribui la un fond de care nu o să beneficiezi. Sistemul se reglează singur. România e un loc în care orice se rezolvă. Oamenii muncesc, ies la pensie mai devreme pe motiv de boală (de multe ori fie imaginară, cu adeverinţă luată cu o mică şpagă, fie minoră, care în orice caz nu e invalidantă), apoi mai lucrează pentru că pensia evident nu le ajunge pentru un trai decent.
Drum distrus, impozit dublat
Anul acesta nu s-a modificat cota impozitului pe teren sau pe locuinţă.
Dar s-a modificat altceva: categoria de încadrare. Pe scurt, oraşul e împărţit în zone, în funcţie de cât de bine e amenajată zona, cât de bine e asfaltată, câte parcuri exisă, dacă exită gaz, electricitate, canalizare, dacă sunt complexe comerciale în apropiere, etc. Astfel, Sibiul e împărţit în 4 zone: A, B, C, D, unde A e zona centrală, cea mai favorizată.
Zona în care locuiesc eu e printre cele mai defavorizate din oraş: exact la ieşire, nu există drumuri asfaltate, nici interes în sensul ăsta. Toamna trecută, din cauza unei că s-a spart o ţeavă subterană (de apă sau de canalizare, nu ştiu sigur) au fost făcute săpături şi a fost remediată situaţia. Problema care a rămas a fost că drumul (neasfaltat, deci, doar pământ) nu a mai fost îndreptat, practic rămânând doar cratere. Drum aproape inpracticabil, mult mai distrus decât multe drumuri forestiere. Cale de acces către mai bine de 1000 de case. Se împlineşte mai mult de jumătate de an de când drumul e la fel, nereparat, inpracticabil. Toţi cei care se întorc acasă de la serviciu, aproape că îşi rup maşinile la propriu, asta în condiţiile în care se deplasează în prima treaptă de viteză. Orice depăşire a barierei de 5 km/h înseamnă nebunie.
Şi primes plicul de înştiinţare de plată de la primărie (mulţumim, domnule Klaus Johannis) . Nici o taxă majorată, doar că a fost trecut întreg cartierul din zona de clasificare D în zona C. Ce înseamnă asta? Sumă dublă de plată.
Bănuiesc că zona rămasă în categoria D cuprinde doar cimitirul.
ISP-ul şi criza
Anul trecut, fiind plecat o perioadă din ţară şi ştiind că, în mod evident, nu voi folosi banda de internet de acasa, dar nedorind să desfiinţez total pentru că urma totuşi să mă întorc (din păcate), am zis măcar să fac ceva economie.
Dau un telefon la providerul meu de net, CTR în cazul de faţă şi le spun că doresc să schimb abonamentul curent cu cel mai mic posibil. Nici o problemă, în ziua următoarea banda îmi fusese deja scăzută, la fel şi factura.
Contextul curent: criză financiară, toată lumea se plânge că nu are suficienţi bani, firmele se închesuie să economisească şi să prindă cât mai mulţi clienţi.
Sediul firmei de net e undeva în capătul celălalt al oraşului, nu am fost niciodată la sediul lor (nici măcar cu ocazia conectării), facturile le plătesc prin ordin de plată, online banking.
Sun din nou la providerul de net:
- Bună ziua, sunt cutărescu, vreau să îmi măriţi banda şi să îmi dublaţi factura. Ba mai mult, aş vrea dacă se poate de astăzi, chiar dacă e jumătatea lunii şi o să plătesc pe toată luna; se poate?
- Sigur că da, dar trebuie să veniţi la sediul firmei, să semnaţi o cerere specială.
- Dar am mai avut o modificare de abonament, tot telefonic, nu a fost nevoie să vin la sediu.
- Da, aşa este, dar e noul regulament.
- … Până la ce oră aveţi program? (eu lucrez între 9-18)
- Până la ora 17
Deci probabil o să rămân cu abonamentul minim până când îmi schimb furnizorul.
P.S. prietenul lui sebi a reuşit.
Încă o taxă
Dosarul pentru disertaţie – gata. Mă prezint la facultate în mers voios de pionier, bucuros că scap de weekend-uri petrecute pe coridoarele ei.
Stai puţin, uitasem de context: anul trecut, pe vremea asta, aveam ultimele examene. Plus prezentarea lucrarării de diplomă. Dar, deplasarea de serviciu, în afara ţării, era planificată în cel mai inoportun moment: cu câteva zile înainte. Deci, ca să fiu sigur că nu sunt probleme, am depus o cerere la secretariat în care îmi specificam motivele şi ceream amânarea examinării mele pentru anul viitor. Adică acum.
Acum, surpriză:
- Trebuie să plătiţi 250 lei taxă de înscriere, pentru că nu sunteţi la prima sesiune de examinare.
- Ba sunt!
- Dumneavoastră consideraţi că sunteţi, noi considerăm că nu.
La decan, exact aceeaşi discuţie, degeaba susţin eu că în taxa mea de şcolarizare (vreo 20 de milioane pe an) ar trebui să intre şi examinarea asta. Dacă nu, de ce aş mai fi plătit taxa? Doar în speranţa că o să finalizez studiile, eventual chiar cu o diplomă care să dovedească asta.
Contraargumentul final a fost că sunt absolvent 2008, chiar dacă o sa fiu absolvent 2009. Deci – 250lei.
